[duminică, 15 noiembrie] „După chipul lui Dumnezeu”
1. Cum l-a creat Dumnezeu pe om și ce s-a întâmplat după păcătuire?
Geneza 1:26,27
„26 Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” 27 Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut”.
Geneza 5:1,3
„Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. 3 La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set”.
Expresia „după chipul lui Dumnezeu” i-a captivat pe mulți interpreți ai Bibliei de-a lungul secolelor. Care este acest chip după care au fost creați primii oameni? Înseamnă oare că Dumnezeu S-a uitat în oglindă și a modelat noua Sa făptură ca să semene cu El Însuși? Sau înseamnă că omul se aseamănă cu Dumnezeu mai mult decât oricare altă formă de viață? Ori se referă la o asemănare spirituală și intelectuală și la o compatibilitate între Creator și om? Scripturile nu dau o explicație clară cu privire la această expresie, cu toate că cercetătorii au dat multe interpretări, pornind de la Scriptură, despre ce ar putea însemna. Totuși, putem vedea că acest chip s-a schimbat după păcătuire, motiv pentru care Ellen G. White a scris că obiectivul educației este de a reface în om chipul Creatorului său. – Vezi „Educație”, pp. 14–16.
Cum poate educația să atingă acest obiectiv? Să nu uităm că Dumnezeu ne-a făcut ca să avem o relație cu El, ca aceea dintre părinți și copiii lor. El ne-a creat după chipul Lui, la fel cum părinții pământești au copii după chipul lor (Geneza 5:1), pentru ca El să ne crească pentru a fi copii ai Lui, care aparțin familiei Sale; El poate să comunice și să lege o prietenie cu noi. Chipul lui Dumnezeu este mai mult un „chip spiritual” care permite ca două ființe, una dumnezeiască și cealaltă omenească, să aibă o comuniune a gândurilor. Aceasta se întâmplă în procesul educației, mai întâi în cămin, între părinți și copii, iar mai târziu la școală, când învățătorii preiau sarcina educației. Evident, făcându-ne după chipul Său, deosebiți de multe alte forme de viață, Dumnezeu a avut în vedere acest proces al educației, pe care noi îl cunoaștem atât de bine. El a făcut astfel ca să ne poată învăța, și noi să putem învăța de la El, până când chipul Său (gândul Său) se reflectă în noi.
Istoria răscumpărării este o istorie a educației, de la creațiune până la întrupare și de la întrupare până la re-creațiune. Dumnezeu este învățătorul, iar cerul este o școală pentru toate timpurile. – Vezi Ellen G. White, „Educație”, p. 301.
Care sunt implicațiile acestui gând pentru angajamentul nostru de a da o educație creștină în cămin, în biserică, în școală, în universitate și în viață?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
