Jertfele ca parte a închinării
6. De ce s-au adus „multe jertfe” ca parte a sărbătorii de închinare?
Neemia 12:43
În ziua aceea, s-au adus multe jertfe şi a fost mare bucurie, căci Dumnezeu dăduse poporului o mare pricină de bucurie. Se bucurau şi femeile şi copiii, şi strigătele de bucurie ale Ierusalimului se auzeau până departe.
Pe vremea templului, jertfele erau cel mai important aspect al închinării. Se aduceau jertfe pentru făgăduința iertării, ca expresie a bucuriei, a părtășiei și recunoștinței față de Dumnezeu. Jertfele dădeau substanță închinării, le reaminteau închinătorilor adevărul despre Dumnezeu şi cine era El și le îndreptau atenția spre Sămânța făgăduită, Mesia, care urma să Își jertfească viața pentru ei, deoarece era Mielul lui Dumnezeu.
7. Spre ce ne îndreaptă atenția jertfele? Dacă israeliții din vechime se puteau bucura lângă un animal mort, o moarte care transmitea un mare adevăr, cu cât mai mult decât ei ar trebui să ne bucurăm noi!
Ioan 1:29,36
29. A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!
36. Şi, pe când privea pe Isus umblând, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”1 Corinteni 5:7
Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştile nostru, a fost jertfit.Apocalipsa 5:6,12,13
6. Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise în tot pământul.
12. Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!”
13. Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”
Este interesant de câte ori apare în Neemia 12:43 ideea de bucurie. În reverența lor și teama sfântă pe care o simțeau în serviciul de închinare (de fapt, uciderea unui animal pentru păcatele lor era un lucru solemn), ei se și bucurau. Când ne apropiem de Dumnezeu, trebuie să o facem cu venerație și reverență, dar și cu bucurie. Psalmul 95 arată că un act veritabil de adorare implică și cântec, strigăte de bucurie și muzică prin care să fie lăudat Dumnezeu (vers. 1), dar și rugăciune (vers. 6). Echilibrul între bucurie și reverență este foarte important pentru adorarea, lauda și închinarea aduse lui Dumnezeu.
Când ne gândim că, la cruce, Creatorul, Autorul a tot ce există (Ioan 1:1-3), era atârnat acolo, murind pentru păcatele ființelor pe care le crease, ce emoție simțim prima dată? Ce rol poate și ar trebui să aibă bucuria în experiența noastră când privim la jertfa de pe cruce?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
