În Antiohia din Pisidia (1)

Din Cipru, Pavel şi tovarăşii lui au plecat cu corabia la Perga, în Pamfilia, pe coasta sudică a Turciei moderne. Înainte să povestească ce s-a întâmplat în Antiohia din Pisidia, Luca face două schimbări semnificative: nu-l mai menţionează primul pe Barnaba, ci pe Pavel, de unde rezultă că Pavel preia inițiativa, şi nu mai foloseşte numele evreiesc al apostolului („Saul”), ci doar numele Pavel (Faptele 13:9). Aceasta probabil deoarece de aici înainte Pavel lucrează în principal într-un mediu greco-roman.

Faptele 13:13
Pavel şi tovarăşii lui au pornit cu corabia din Pafos şi s-au dus la Perga în Pamfilia. Ioan s-a despărţit de ei şi s-a întors la Ierusalim.

În Faptele 13:13, Luca mai aminteşte că Ioan Marcu s-a întors în Ierusalim, fără să dezvăluie motivul acestei decizii. Ellen G. White notează că Ioan Marcu, copleşit de frică şi descurajat din cauza greutăţilor, „s-a intimidat și, pierzându-și curajul, a refuzat să meargă mai departe și s-a întors la Ierusalim.” (Vezi Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 124.) Dumnezeu nu a promis niciodată că avea să fie uşor. Pavel a ştiut de la început că lucrarea pentru Isus avea să fie însoţită de multă suferinţă (Faptele 9:16), însă a învăţat să se bizuiască în întregime pe puterea lui Dumnezeu. Acesta a fost secretul puterii lui (2 Corinteni 4:10-17).

2. Care a fost ideea principală a cuvântării ţinute de Pavel în sinagoga din Antiohia?

Faptele 13:38
Să ştiţi, dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor;

În Faptele 13:16-41 găsim prima predică a lui Pavel consemnată în Noul Testament. Sigur, el mai predicase până atunci şi fără îndoială că scriitorul notează aici doar un rezumat al ei.

Predica este formată din trei părţi. Introducerea conţine câteva convingeri comune cu privire la alegerea lui Israel ca popor al lui Dumnezeu şi cu privire la împăratul David (vers. 17-23); scopul ei este stabilirea contactului cu ascultătorii iudei. Partea următoare arată că Isus este împlinirea promisiunilor făcute de Dumnezeu lui David de a-i da un urmaş care să-i aducă lui Israel mântuirea (vers. 24-27). Concluzia prezintă avertizarea de a nu refuza mântuirea oferită prin Isus (vers. 38-41).

Punctul culminant al predicii îl constituie versetele 38 şi 39, care sintetizează mesajul lui Pavel despre iertare. Iertarea şi îndreptăţirea sunt puse la dispoziţie doar prin Isus, nu prin Legea lui Moise.

Ce înseamnă faptul că mântuirea este posibilă doar prin Isus? Cum împaci necesitatea de a păzi Legea lui Dumnezeu cu faptul că Legea nu poate îndreptăţi?