Sabatul ca sigiliu

Sabatul zilei a şaptea a fost semnul poporului adevărat al lui Dumnezeu pe tot parcursul istoriei, începând de la Adam şi Eva şi până la israeliţi. El s-a perpetuat în biserica din Noul Testament, fiind respectat și de Isus, şi de apostoli și fiind semnul distinctiv al „sfinţilor” din timpul sfârşitului, care „păzesc poruncile lui  Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (Apocalipsa 14:12).

7. De ce este Sabatul atât de important şi ce semnificaţie specială are el pentru creştini?

Exodul 20:8-11
8. Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti.
9. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău.
10. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.
11. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.

Evrei 4:9,10
9. Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
10. Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.

Sabatul apare „în inima” Decalogului. El a fost dat de Creator ca semn, sau sigiliu al autorităţii Sale. El Îl identifică pe Dumnezeu pe nume: „Domnul, Dumnezeul tău”. Identifică teritoriul asupra căruia El are jurisdicţie: „cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele”. Şi identifică temeiul autorităţii Sale: „Căci în şase zile a făcut  Domnul cerurile, pământul…, iar în ziua a şaptea S-a odihnit.”

Noul Testament arată că Dumnezeu a creat toate lucrurile prin Isus (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:16; Evrei 1:1,2). Aşadar, Isus a creat lumea noastră în şase zile şi S-a odihnit în ziua a şaptea! Iar faptul că El a zis: „S-a isprăvit!” (Ioan 19:30), în timp ce atârna pe cruce în acea vineri după-amiază, este foarte semnificativ. Aşa cum S-a odihnit în Sabat la finalul lucrării de creare a lumii, El S-a odihnit în mormânt pe parcursul Sabatului, la încheierea lucrării de răscumpărare. Sabatul a fost astfel binecuvântat la începutul lumii şi confirmat la cruce. De aceea, potrivit cărţii Evrei, prin odihna în Sabat, creştinul arată că „se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale” (Evrei 4:10). Sabatul este simbolul perfect al faptului că nu ne putem mântui singuri, că mântuirea este de la început şi până la sfârşit lucrarea lui Hristos, făcută posibilă prin credinţă (compară cu Evrei 12:2).

Dacă păzirea Sabatului înseamnă respectarea autorităţii lui Dumnezeu, ce înseamnă păzirea duminicii?