Un Dumnezeu gelos
4. Ce a vrut să spună Domnul prin cuvintele: „Nimeni nu este ca Mine pe tot pământul”?
Exodul 9:14
Fiindcă, de data aceasta, am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul.
„Pentru minţile mărginite ale oamenilor, este imposibil să înţeleagă pe deplin caracterul sau lucrările Celui Infinit. Pentru intelectul cel mai ascuţit, pentru mintea cea mai puternică şi mai educată, Fiinţa sfântă trebuie să rămână pentru totdeauna învăluită în mister.” – Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 5, ed. 2016, p. 592
Dumnezeu este fără egal (1 Împăraţi 8:60). El gândeşte, Îşi aminteşte şi acţionează în moduri pe care noi nu le putem înţelege. Oricât de mult am încerca să-L facem după chipul nostru, Dumnezeu rămâne Dumnezeu. El a creat fiecare fulg de zăpadă, fiecare creier, fiecare faţă şi fiecare trăsătură individuală şi nu mai este nimeni ca El. El este Creatorul şi, în această calitate, Se distinge net de ceea ce a creat.
5. Ce ne spun textele următoare despre cât de diferit este Dumnezeu de ceea ce a creat?
1 Samuel 2:2
Nimeni nu este sfânt ca Domnul; nu este alt Dumnezeu decât Tine; nu este stâncă aşa ca Dumnezeul nostru.Psalmii 86:8
Nimeni nu este ca Tine între dumnezei, Doamne, şi nimic nu seamănă cu lucrările Tale.Isaia 55:8,9
„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul.Tit 1:2
în nădejdea vieţii veşnice, făgăduite mai înainte de veşnicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă,
Nu este de mirare că Dumnezeu este unic şi suveran când ne gândim la tot ce este El, la tot ce deţine şi la tot ce face El. Şi totuşi El nu Îşi impune această autoritate supremă când este vorba de inima omului. Poate de aceea Se caracterizează ca fiind un Dumnezeu „gelos” (Exodul 34:14). El i-a creat pe oameni liberi, în sensul că nu îngrădeşte decizia lor de a-I sluji Lui sau altcuiva.
El ne atrage la Sine prin iubire – Biblia spune că El ne-a iubit mai întâi – şi aşteaptă şi doreşte ca şi noi să-L iubim pe El mai mult decât iubim ceea ce primim de la El.
Ce sau cine „rivalizează” cu Dumnezeu în viaţa ta pentru a-ţi câştiga afecţiunea?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO