Păcat sau ascultare?

4. De ce este Pavel atât de categoric în întrebarea din Romani 6:16?

Romani 6:16
Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?

Pavel reia ideea că viaţa cea nouă de credinţă nu ne dă libertatea de a păcătui. Viaţa de credinţă face posibilă biruinţa asupra păcatului. Mai mult, numai prin credinţă putem să avem biruinţa care ne este făgăduită.

După ce a personificat păcatul într-un împărat care stăpâneşte peste supuşii lui, Pavel se întoarce acum la imaginea păcatului ca stăpân care cere supunere de la robii lui. El scoate în evidenţă faptul că omul îşi alege stăpânul. Omul poate să-i slujească păcatului, care duce la moarte, sau poate să slujească neprihănirii, care duce la viaţa veşnică. Pavel nu ne lasă nicio cale de mijloc aici, niciun loc pentru compromis. Alegem ori una, ori alta, deoarece la sfârşit vom avea fie viaţa veşnică, fie moartea veşnică.

5. Citește Romani 6:17. Ce completare aduce Pavel la ideea din versetul 16?

Romani 6:17
Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii pe care aţi primit-o.

Un detaliu interesant: ascultarea este asociată cu „dreptarul învăţăturii”. Creştinii romani primiseră învăţătură despre principiile credinţei creştine şi acum ascultau de ele. Dacă e ascultat „din inimă”, dreptarul învăţăturii îi ajută pe credincioşi să ajungă „robi ai neprihănirii” (vers. 18). Uneori, auzim că doctrina nu contează atâta timp cât avem dragoste. Este un mod foarte simplist de a explica un lucru deloc simplu. Ştim că Pavel a fost foarte îngrijorat de învăţătura falsă pe care o acceptase biserica din Galatia. Trebuie să fim foarte atenţi la declaraţiile care minimalizează în vreun fel importanţa unei doctrinei corecte.

6. Robi ai păcatului sau robi ai neprihănirii – un contrast foarte clar. Atunci, dacă păcătuim după botez, înseamnă că nu suntem mântuiţi cu adevărat? Citește 1 Ioan 1:8-10; 2:1. Ce afirmaţii din acest pasaj ne ajută să înţelegem faptul că urmașii lui Hristos continuă să fie supuși greșelii?

1 Ioan 1:8-10
8 Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.
9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.
10 Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.

1 Ioan 2:1
Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit.

Ce se poate constata la creștinii care minimalizează importanța doctrinei? Cum poate evita un om renăscut o astfel de greșeală, fără a cădea în legalism?