Capitalul social

Citeşte Proverbele 22:1. Ce legătură are reputaţia cu mărturia şi cu misiunea bisericii în societate?

Proverbele 22:1
Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare, şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul. –

Ce se înţelege prin capital social? Dacă investeşti intr-un cont bancar, valoarea lui creşte. Capitalul social se referă la un lucru tot atât de preţios ca banii dintr-un cont bancar: relaţiile pozitive şi productive dintre oameni. Când luăm legătura cu conducătorii locali, când le punem întrebări despre nevoile cetăţenilor, când le cerem sfat despre cum să împlinim aceste nevoi şi apoi trecem la acţiune, noi construim relaţia cu ei. Acesta este capitalul social. Prin fiecare experienţă pozitivă comună, investim în relaţia cu ei. Capitalul nostru social va continua să crească şi vom avea o valoare tot mai mare în ochii lor.

Manualul Bisericii ne aduce aminte că adventiştii de ziua a şaptea trebuie să fie recunoscuţi „ca cetăţeni remarcabili […] prin eforturile depuse pentru binele comun”; noi „trebuie să sprijinim, prin implicare şi mijloace proprii, atât cât este posibil şi în concordanţă cu convingerile noastre, toate eforturile ce se întreprind pentru ordinea şi dezvoltarea socială”, păstrând „întotdeauna, în linişte şi cu fermitate, o poziţie fără compromis de partea dreptăţii şi a binelui în probleme civice”. – „Standardele vieţii creştine”, ed. 2010, pp. 180-181

Avem în Scriptură şi alte exemple, pe lângă cele din viaţa lui Isus, despre ce pot realiza oamenii lui Dumnezeu atunci când acumulează un astfel de „capital social”. Citeşte următoarele pasaje şi descrie relaţiile pe care le-au avut aceşti credincioşi cu oameni străini de credinţa lor, precum şi rezultatele acestor relaţii.

Faptele 7:9,10
9. Iar patriarhii, care pizmuiau pe Iosif, l-au vândut, ca să fie dus în Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el
10. şi l-a izbăvit din toate necazurile lui; i-a dat înţelepciune şi trecere înaintea lui faraon, împăratul Egiptului, care l-a pus dregător peste Egipt şi peste toată casa lui.

Geneza 41:38-45
38. Şi faraon a zis slujitorilor săi: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?”
39. Şi faraon a zis lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu ţi-a făcut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput şi atât de înţelept ca tine.
40. Te pun mai mare peste casa mea, şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.”
41. Faraon a zis lui Iosif: „Uite, îţi dau stăpânire peste toată ţara Egiptului.”
42. Faraon şi-a scos inelul din deget şi l-a pus în degetul lui Iosif; l-a îmbrăcat cu haine de in subţire şi i-a pus un lanţ de aur la gât.
43. L-a suit în carul care venea după al lui şi strigau înaintea lui: „În genunchi!” Astfel i-a dat faraon stăpânire peste toată ţara Egiptului.
44. Şi a mai zis lui Iosif: „Eu sunt faraon! Dar fără tine nimeni nu va ridica mâna, nici piciorul în toată ţara Egiptului.”
45. Faraon a pus lui Iosif numele: Ţafnat-Paeneah şi i-a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Şi Iosif a pornit să cerceteze ţara Egiptului.

Daniel 2:46-49
46. Atunci împăratul Nebucadneţar a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat înaintea lui Daniel, şi a poruncit să i se aducă jertfe de mâncare şi miresme.
47. Împăratul a vorbit lui Daniel şi a zis: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor, şi El descoperă tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!”
48. Apoi împăratul a înălţat pe Daniel şi i-a dat daruri multe şi bogate; i-a dat stăpânire peste tot ţinutul Babilonului şi l-a pus ca cea mai înaltă căpetenie a tuturor înţelepţilor Babilonului.
49. Daniel a rugat pe împărat să dea grija treburilor ţinutului Babilonului în mâna lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Daniel însă a rămas la curtea împăratului.

Daniel 6:1-3
1. Darius a găsit cu cale să pună peste împărăţie o sută douăzeci de dregători, care trebuiau să fie răspândiţi în toată împărăţia;
2. a pus în fruntea lor trei căpetenii, în numărul cărora era şi Daniel. Dregătorii aceştia aveau să le dea socoteală, ca împăratul să nu sufere nicio pagubă.
3. Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii şi pe dregători, pentru că în el era un duh înalt; şi împăratul se gândea să-l pună peste toată împărăţia.

Poate că nu vom avea parte de rezultate la fel de spectaculoase ca acestea, dar nu lucrul acesta este cel mai important. Credincioşii amintiţi aici au dat dovadă de o tărie de caracter impresionantă. Ellen G. White afirmă, în Patriarhi şi profeţi (ed. 2006, pp. 211-213, 216) şi în Profeţi şi regi (ed. 2006, p. 434), că ei au câştigat încrederea şi favoarea „păgânilor” din jur prin următoarele calităţi: bunătatea, loialitatea, înţelepciunea, judecata sănătoasă, demnitatea şi integritatea.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO