Stăruitoare în rugăciune şi generoase
Ce lecţii spirituale găsim în pilda cu văduva stăruitoare?
Luca 18:1-8
1. Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase.
2. El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea, şi de oameni nu se ruşina.
3. În cetatea aceea era şi o văduvă care venea des la el şi-i zicea: „Fă-mi dreptate în cearta cu pârâşul meu.”
4. Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar, în urmă, şi-a zis: „Măcar că de Dumnezeu nu mă tem, şi de oameni nu mă ruşinez,
5. totuşi, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.”
6. Domnul a adăugat: „Auziţi ce zice judecătorul nedrept?
7. Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei?
8. Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”
Aici, Isus a arătat compasiune faţă de o văduvă săracă şi lipsită de putere, care stăruia înaintea unui judecător rău şi puternic să-i facă dreptate. Ea era victima nedreptăţii şi a înşelăciunii, dar credea în domnia legii şi a dreptăţii. Însă judecătorul nu se temea de Dumnezeu, nici de oameni şi nu avea de gând să o ajute. Grija faţă de văduve este o cerinţă biblică (Exodul 22:22-24; Psalmii 68:5; Isaia 1:17), dar lui îi făcea plăcere să ignore legea. În ciuda acestui lucru, văduva s-a înarmat cu perseverenţă şi a stăruit până ce judecătorul i-a făcut dreptate.
Pilda aceasta ne învaţă trei lecţii importante:
- să ne rugăm mereu şi să nu ne descurajăm,
- rugăciunea are puterea de a schimba chiar şi inima unui judecător rău şi
- credinţa stăruitoare este triumfătoare.
Adevărata credinţă ne spune: Nu te resemna niciodată, nici chiar dacă ar fi să primeşti răspuns „când va veni Fiul omului” (vers. 8).
Ce învăţăm din atitudinea văduvei sărace despre adevărata religie?
Luca 21:1-4
1. Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut pe nişte bogaţi care îşi aruncau darurile în vistierie.
2. A văzut şi pe o văduvă săracă, aruncând acolo doi bănuţi.
3. Şi a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toţi ceilalţi;
4. căci toţi aceştia au aruncat la daruri din prisosul lor; dar ea a aruncat, din sărăcia ei, tot ce avea ca să trăiască.”Marcu 12:41-44
41. Isus şedea jos în faţa vistieriei Templului şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, care erau bogaţi, aruncau mult.
42. A venit şi o văduvă săracă şi a aruncat doi bănuţi, care fac un gologan.
43. Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie;
44. căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.”
După ce denunţase ipocrizia şi prefăcătoria cărturarilor şi conducătorilor, Învăţătorul a arătat contrastul izbitor dintre ei şi o văduvă sărmană, pentru a scoate în evidenţă natura adevăratei religii. Isus îi descrisese pe unii dintre ei ca fiind cei care „mâncau” casele văduvelor (Luca 20:47) şi nesocoteau porunca divină de a avea grijă de văduve şi de săraci. Ca şi astăzi, mulţi aduceau daruri numai ca să pară evlavioşi şi le aduceau din surplusul lor. De fapt, ei nu făceau niciun sacrificiu. Isus a îndreptat atenţia ucenicilor spre văduvă ca model al adevăratei religii, fiindcă ea a dat tot ce avea.
Motivaţia conducătorilor religioşi era parada, iar a văduvei, slava lui Dumnezeu şi jertfirea. Forţa care a determinat-o să-şi dea ultimii doi bănuţi a fost dorinţa de a-L recunoaşte pe Dumnezeu ca proprietar a tot ce avea şi dorinţa de a-I sluji cu tot ce avea. Ceea ce contează înaintea ochilor atoatevăzători ai Creatorului nu este ce dăm, ci de ce dăm; nu cât dăm, ci în ce măsură suntem dispuşi la sacrificiu.
Cât sacrifici pentru binele altora şi pentru cauza lui Dumnezeu? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
