O lume fără deosebiri de clasă
Studiul VI – Trimestrul I
Joi , 6 februarie 2014
Probabil că cea mai atrăgătoare particularitate a creştinismului primar a fost faptul că nu existau deosebiri de clasă. Zidurile de despărţire se surpaseră sub greutatea Evangheliei. Omul obişnuit era biruitor prin Hristos. Prin Hristos, din om obişnuit, el devenea un om extraordinar. Tâmplarii, vameşii, pietrarii, împărătesele, servitorii, preoţii, grecii, romanii, bărbaţii, femeile, bogaţii şi săracii, toţi au devenit egali în Împărăţia harului. Comunitatea creştină trebuia să fie o comunitate în care să nu existe delimitări de clasă.
5. Ce ne spun următoarele texte biblice despre egalitatea oamenilor înaintea lui Dumnezeu? De ce nu le-a fost uşor scriitorilor biblici să înţeleagă acest adevăr esenţial?
Galateni 3
28. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus. 29. Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.Iacov 2
1. Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului. 2. Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur şi cu o haină strălucitoare, şi intră şi un sărac îmbrăcat prost; 3. şi voi puneţi ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare şi-i ziceţi: „Tu şezi în locul acesta bun!”, şi apoi ziceţi săracului: „Tu stai acolo în picioare!” sau: „Şezi jos la picioarele mele!” 4. Nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă şi nu vă faceţi voi judecători cu gânduri rele? 5. Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc? 6. Şi voi înjosiţi pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc şi vă târăsc înaintea judecătoriilor? 7. Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-l purtaţi? 8. Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, bine faceţi. 9. Dar, dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi un păcat şi sunteţi osândiţi de Lege ca nişte călcători de Lege.1 Petru 1
17. Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;1 Petru 2
9. Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;1 Ioan 3
16. Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi. 17. Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu? 18. Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. 19. Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui,6. Cum au aplicat primii creştini principiul acceptării universale? Cum a înlesnit această idee, că Dumnezeu îi iubeşte pe oamenii simpli şi obişnuiţi, extinderea rapidă a creştinismului? Faptele 2:43-47; 4:32-37.
Fapte 2
43. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. 44. Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte. 45. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia. 46. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă. 47. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.Fapte 4
32. Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte. 33. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi. 34. Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute 35. şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie. 36. Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un levit, de neam din Cipru, 37. a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.Cât de bine aplicăm noi, la nivel individual şi colectiv, aceste principii în lucrarea cu oamenii? Ce ne împiedică să facem mai mult în acest sens?
*
*****
STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL I
Eclesiastul 2
1. Am zis inimii mele: „Haide! Vreau să te încerc cu veselie, şi gustă fericirea.” Dar iată că şi aceasta este o deşertăciune. 2. Am zis râsului: „Eşti o nebunie!”, şi veseliei: „Ce te înşeli degeaba?” 3. Am hotărât în inima mea să-mi înveselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cârmui cu înţelepciune, şi să stărui astfel în nebunie, până voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în tot timpul vieţii lor. 4. Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii, 5. mi-am făcut grădini şi livezi de pomi şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori. 6. Mi-am făcut iazuri, ca să ud dumbrava unde cresc copacii. 7. Am cumpărat robi şi roabe, şi am avut copii de casă; am avut cirezi de boi şi turme de oi, mai mult decât toţi cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. 8. Mi-am strâns argint şi aur, şi bogăţii ca de împăraţi şi ţări. Mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe, şi desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei. 9. Am ajuns mare, mai mare decât toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea. 10. Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, şi aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea. 11. Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt, şi că nu este nimic trainic sub soare. 12. Atunci mi-am întors privirile spre înţelepciune, prostie şi nebunie. – Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceea ce s-a făcut şi mai înainte. – 13. Şi am văzut că înţelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina decât întunericul; 14. înţeleptul îşi are ochii în cap, iar nebunul umblă în întuneric. Dar am băgat de seamă că şi unul şi altul au aceeaşi soartă. 15. Şi am zis în inima mea: „Dacă şi eu voi avea aceeaşi soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înţelept?” Şi am zis în inima mea: „Şi aceasta este o deşertăciune.” 16. Căci pomenirea înţeleptului nu este mai veşnică decât a nebunului: chiar în zilele următoare totul este uitat. Şi apoi şi înţeleptul moare, şi nebunul! 17. Atunci am urât viaţa, căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deşertăciune şi goană după vânt. 18. Mi-am urât până şi toată munca pe care am făcut-o sub soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea. 19. Şi cine ştie dacă va fi înţelept sau nebun? Şi totuşi el va fi stăpân pe toată munca mea pe care am agonisit-o cu trudă şi înţelepciune sub soare. Şi aceasta este o deşertăciune. 20. Am ajuns până acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare. 21. Căci este câte un om care a muncit cu înţelepciune, cu pricepere şi cu izbândă, şi lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău. 22. Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui şi din toată străduinţa inimii lui cu care se trudeşte sub soare? 23. Toate zilele lui sunt pline de durere, şi truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Şi aceasta este o deşertăciune. 24. Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce şi să bea, şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că şi aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. 25. Cine, în adevăr, poate să mănânce şi să se bucure fără El? 26. Căci El dă omului plăcut Lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie; dar celui păcătos îi dă grija să strângă şi s-adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt. Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
