luni, 20 mai 2013
0

Cel neprihănit va trăi prin credinţă

Studiul 8 – Trimestrul II

Luni , 20 mai 2013

 

În Habacuc 1:12-17, răspunsul pe care Dumnezeu i-l dă profetului ridică o întrebare şi mai tulburătoare: Lucrează Dumnezeu prin cei răi pentru a-i pedepsi pe cei care sunt mai neprihăniţi decât ei?

Habacuc 1

12. Doamne, nu eşti Tu din veşnicie, Dumnezeul meu, Sfântul meu? Nu vom muri! Doamne, Tu ai ridicat pe poporul acesta ca să-Ţi împlineşti judecăţile Tale; Tu, Stânca mea, l-ai ridicat ca să dai prin el pedepsele Tale!
13. Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul şi nu poţi să priveşti nelegiuirea! Cum ai putea privi Tu pe cei mişei, şi să taci când cel rău mănâncă pe cel mai neprihănit decât el?
14. Vei face Tu omului ca peştilor mării, ca târâtoarei care n-are stăpân?
15. El îi scoate pe toţi cu undiţa, îi trage în mreaja sa, îi strânge în năvodul său. De aceea se bucură şi se înveseleşte.
16. De aceea aduce jertfe mrejei sale, aduce tămâie năvodului său; căci lor le datorează partea lui cea grasă şi bucatele lui gustoase!
17. Pentru aceasta îşi va goli el întruna mreaja şi va înjunghia fără milă pe neamuri?

În versetul 17, Habacuc pune o întrebare cu privire la dreptatea divină. Nedumerirea lui este legată nu numai de starea de decădere a propriului popor, ci şi de faptul că patria sa avea să fie pedepsită prin intermediul unui alt popor mai rău. Păcatele lui Iuda îi erau cunoscute, dar, în pofida lor, poporul său şi, îndeosebi, oamenii neprihăniţi din mijlocul lui nu erau atât de răi ca păgânii din Babilon.

2. Ce speranţă ne este prezentată în Habacuc 2:2-4?

Habacuc 2

2. Domnul mi-a răspuns şi a zis: „Scrie prorocia şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor!
3. Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.
4. Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.

Acesta este unul dintre cele mai importante pasaje din Scriptură. Versetul 4, în special, exprimă esenţa Evangheliei şi este textul fundamental care se pare că a declanşat Reforma protestantă. Noi primim neprihănirea lui Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos; neprihănirea lui Dumnezeu Însuşi este aşezată în dreptul nostru. Neprihănirea Sa devine neprihănirea noastră. Acest act poartă denumirea de îndreptăţire prin credinţă.

3. Cum au utilizat scriitorii Noului Testament Habacuc 2:4? Romani 1:17; Galateni 3:11; Evrei 10:38.

Habacuc 2

4. Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.

Romani 1

17. deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”

Galateni 3

11. Şi că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci „cel neprihănit prin credinţă va trăi.”

Evrei 10

38. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”

Frământat de aceste întrebări despre rău, neprihănire şi mântuire, Habacuc arată contrastul dintre cei credincioşi şi cei îngâmfaţi (vers. 4). Destinul acestor două categorii de oameni este determinat de purtarea lor: cei mândri vor cădea, pe când cei neprihăniţi vor trăi prin credinţă. În original, cuvântul ebraic pentru credinţă (’emuna) are sensul de „credincioşie”, „statornicie” şi „verticalitate”. Cel care trăieşte prin credinţă nu este mântuit prin faptele sale, dar faptele sale arată că el trăieşte prin credinţă. Credinţa sa este descoperită în fapte şi, astfel, el are făgăduinţa vieţii veşnice.

=================================================================

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL II

2 Cronici 32

1. După aceste lucruri şi după aceste fapte de credincioşie, a venit Sanherib, împăratul Asiriei, care a pătruns în Iuda şi a împresurat cetăţile întărite, cu gând să pună mâna pe ele.
2. Ezechia, văzând că a venit Sanherib şi că are de gând să înceapă lupta împotriva Ierusalimului,
3. s-a sfătuit cu căpeteniile sale şi cu oamenii lui cei viteji ca să astupe izvoarele de apă care erau afară din cetate. Şi ei au fost de părerea lui.
4. S-au strâns o mulţime de oameni şi au astupat toate izvoarele şi pârâul care curge prin mijlocul ţinutului aceluia. „Pentru ce”, ziceau ei, „să găsească împăraţii Asiriei, la venirea lor, ape din belşug?”
5. Ezechia s-a îmbărbătat; a zidit din nou zidul care era stricat şi l-a ridicat până la turnuri. A mai zidit un alt zid în afară, a întărit Milo în cetatea lui David şi a pregătit o mulţime de arme şi de scuturi.
6. A pus căpetenii de război peste popor şi i-a adunat la el pe locul deschis de la poarta cetăţii. Vorbindu-le inimii a zis:
7. „Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă. Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi înaintea împăratului Asiriei şi înaintea întregii mulţimi care este cu el; căci cu noi sunt mai mulţi decât cu el.
8. Cu el este un braţ de carne, dar cu noi este Domnul Dumnezeul nostru care ne va ajuta şi va lupta pentru noi.” Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, împăratul lui Iuda.
9. După aceea, Sanherib, împăratul Asiriei, a trimis pe slujitorii săi la Ierusalim, pe când era înaintea Lachisului cu toate puterile lui; i-a trimis la Ezechia, împăratul lui Iuda, şi la toţi cei din Iuda care erau la Ierusalim să le spună:
10. „Aşa vorbeşte Sanherib, împăratul Asiriei: „Pe ce se bizuie încrederea voastră, de staţi împresuraţi la Ierusalim?
11. Oare nu vă amăgeşte Ezechia, ca să vă dea morţii prin foamete şi prin sete, când zice: „Domnul Dumnezeul nostru ne va scăpa din mâna împăratului Asiriei”?
12. Oare nu Ezechia a îndepărtat înălţimile şi altarele Domnului şi a dat porunca aceasta lui Iuda şi Ierusalimului: „Să vă închinaţi numai unui altar şi să aduceţi tămâie numai pe el”?
13. Nu ştiţi ce am făcut noi, eu şi părinţii mei, tuturor popoarelor celorlalte ţări? Dumnezeii neamurilor acestor ţări au putut ei să le izbăvească ţările din mâna mea?
14. Care dintre toţi dumnezeii acestor neamuri, pe care le-au nimicit părinţii mei, a putut să izbăvească pe poporul lui din mâna mea, pentru ca să vă poată izbăvi Dumnezeul vostru din mâna mea?
15. Să nu vă amăgească Ezechia, dar, şi să nu vă înşele astfel; nu vă încredeţi în el! Căci dumnezeul niciunui neam, niciunei împărăţii n-a putut să izbăvească pe poporul lui din mâna mea şi din mâna părinţilor mei: cu cât mai puţin vă va izbăvi Dumnezeul vostru din mâna mea!”
16. Slujitorii lui Sanherib au mai vorbit şi alte lucruri împotriva Domnului Dumnezeu şi împotriva robului Său Ezechia.
17. Şi a trimis o scrisoare batjocoritoare pentru Domnul Dumnezeul lui Israel, vorbind astfel împotriva Lui: „După cum dumnezeii neamurilor celorlalte ţări n-au putut să izbăvească pe poporul lor din mâna mea, tot aşa nici Dumnezeul lui Ezechia nu va izbăvi pe poporul Său din mâna mea.”
18. Slujitorii lui Sanherib au strigat cu glas tare în limba evreiască, pentru ca să arunce groaza şi spaima în poporul din Ierusalim, care era pe zid, şi să poată pune astfel stăpânire pe cetate.
19. Au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pământului, care sunt lucrarea mâinilor omeneşti.
20. Împăratul Ezechia şi prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, au început să se roage pentru lucrul acesta şi au strigat către cer.
21. Atunci Domnul a trimis un înger care a nimicit în tabăra împăratului Asiriei pe toţi vitejii, domnitorii şi căpeteniile. Şi împăratul s-a întors ruşinat în ţara lui. A intrat în casa dumnezeului său, şi cei ce ieşiseră din coapsele lui l-au ucis acolo cu sabia.
22. Astfel a scăpat Domnul pe Ezechia şi pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, şi din mâna tuturor şi i-a ocrotit împotriva celor ce-i împresurau.
23. Mulţi au adus Domnului daruri în Ierusalim şi au adus daruri bogate lui Ezechia, împăratul lui Iuda, care de atunci s-a înălţat în ochii tuturor popoarelor.
24. În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav de moarte. El a făcut o rugăciune Domnului. Domnul i-a vorbit şi i-a dat un semn.
25. Dar Ezechia n-a răsplătit binefacerea pe care a primit-o, căci i s-a îngâmfat inima. Mânia Domnului a venit peste el, peste Iuda şi peste Ierusalim.
26. Atunci Ezechia s-a smerit din mândria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, şi mânia Domnului n-a venit peste ei în timpul vieţii lui Ezechia.
27. Ezechia a avut multe bogăţii şi multă slavă. Şi-a făcut vistierii de argint, de aur, de pietre scumpe, de mirodenii, de scuturi şi de toate lucrurile care se pot dori;
28. hambare pentru roadele de grâu, de must şi de untdelemn, grajduri pentru tot felul de vite şi staule pentru oi.
29. Şi-a zidit cetăţi şi a avut belşug de boi şi de oi; căci Dumnezeu îi dăduse multe avuţii.
30. Tot Ezechia a astupat şi gura de sus a apelor Ghihon şi le-a adus în jos, spre apus de cetatea lui David. Ezechia a izbutit în toate lucrările lui.
31. Însă, când au trimis căpeteniile Babilonului soli la el să întrebe de minunea care avusese loc în ţară, Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce, pentru ca să cunoască tot ce era în inima lui.
32. Celelalte fapte ale lui Ezechia şi faptele lui evlavioase sunt scrise în vedenia prorocului Isaia, fiul lui Amoţ, în cartea împăraţilor lui Iuda şi Israel.
33. Ezechia a adormit cu părinţii săi şi l-au îngropat în cel mai bun loc al mormintelor fiilor lui David. Tot Iuda şi locuitorii Ierusalimului i-au dat cinste la moarte. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Manase.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO