Studiul 7

Joi , 14 februarie 2013

 

8.Psalmul 8 este unul dintre cei mai îndrăgiţi psalmi ai Bibliei. Din perspectiva lui David, un om credincios, natura vorbeşte despre măreţia şi despre dragostea Domnului. Ce lecţii a descoperit el în natură, potrivit Psalmului 8? Pe de altă parte, dacă luăm în considerare cunoştinţele vaste pe care le deţinem astăzi despre universul creat de Dumnezeu (despre lună, stele etc.) în comparaţie cu ceea ce se cunoştea atunci, cât de remarcabile ar trebui să ni se pară cuvintele lui David?

Psalmii 8

1. Doamne Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! Slava Ta se înalţă mai presus de ceruri.
2. Din gura copiilor şi a celor ce sug la ţâţă, Ţi-ai scos o întăritură de apărare împotriva potrivnicilor tăi, ca să astupi gura vrăjmaşului şi omului cu dor de răzbunare.
3. Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – luna şi stelele pe care le-ai făcut,
4. îmi zic: Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?
5. L-ai făcut cu puţin mai prejos decât Dumnezeu şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste.
6. I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui:
7. oile şi boii laolaltă, fiarele câmpului,
8. păsările cerului şi peştii mării, tot ce străbate cărările mărilor.
9. Doamne Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul!

De-abia în ultima sută de ani am reuşit cu adevărat să ne facem o idee despre vastitatea cosmosului şi, prin comparaţie, despre micimea lumii noastre. De unde altundeva putea David să ştie cât de mari sunt „cerurile” dacă nu prin revelaţie divină? Şi, dacă el era uimit la data aceea, cu cât mai uimiţi trebuie să fim noi când ne gândim că, în ciuda mărimii universului, Dumnezeu ne iubeşte cu o dragoste nemăsurată?

9. Citeşte Psalmii 19:1-4. Potrivit lui David, ce mesaj transmit cerurile?

Psalmii 19

1. Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.
2. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el.
3. Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit:
4. dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui.

Mulţi oameni au privit stelele de pe bolta cerească şi au recunoscut măreţia lui Dumnezeu şi micimea omului şi L-au lăudat pentru grija Sa. Alţii şi-au îndreptat atenţia spre prezenţa răului în natură şi L-au învinuit pe Dumnezeu pentru problemele care sunt, de fapt, rezultatul alegerilor omului sau urmarea acţiunilor Diavolului.

Pentru omul credincios, natura vorbeşte despre grija lui Dumnezeu, în ciuda relelor făcute de Satana. Cu toate acestea, oricât de puternică ar fi mărturia ei despre grija Sa, imaginea pe care ne-o oferă despre Dumnezeu este incompletă, în mod special din cauza urmărilor căderii în păcat şi a blestemului pe care l-a adus păcatul.

Citeşte Ioan 14:9 şi apoi gândeşte-te la momentul răstignirii Domnului Isus. Din ce motive este crucea descoperirea cea mai importantă a naturii şi a caracterului lui Dumnezeu?

Ioan 14

9. Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: „Arată-ne pe Tatăl”?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO