Harul şi judecata în Eden (1)
Studiul 6
Miercuri , 6 februarie 2013
În Geneza 3, după căderea în păcat, Domnul începe dialogul cu Adam şi Eva printr-o serie de întrebări: „Unde eşti?… Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?… Ce ai făcut?” (Geneza 3:9,11,13). După aceste întrebări, urmează prima Sa afirmaţie imperativă – prima constatare a unei realităţi.
Geneza 3
1. Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?” 2. Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. 3. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.” 4. Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri, 5. dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” 6. Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el. 7. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele. 8. Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină. 9. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?” 10. El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.” 11. Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” 12. Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.” 13. Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.” 14. Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână. 15. Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” 16. Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” 17. Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; 18. spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp. 19. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” 20. Adam a pus nevestei sale numele Eva: căci ea a fost mama tuturor celor vii. 21. Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele. 22. Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.” 23. De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul din care fusese luat. 24. Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.6. Ce îi spune Dumnezeu şarpelui şi ce înseamnă aceste cuvinte? Geneza 3:14,15
Meditează la implicaţiile evenimentelor descrise aici. Prima afirmaţie imperativă pe care o adresează Dumnezeu lumii căzute este, de fapt, condamnarea lui Satana, şi nu a oamenilor. El le oferă oamenilor, chiar şi prin această condamnare, speranţa şi făgăduinţa Evangheliei (vers. 15). Pronunţând condamnarea lui Satana, El proclamă speranţa omenirii. În ciuda păcatului lor, imediat, Domnul le aduce oamenilor la cunoştinţă făgăduinţa răscumpărării.
Un alt lucru pe care îl remarcăm este acela că numai după prezentarea acestei făgăduinţe (vers. 15), a acestei speranţe a harului şi a mântuirii (care este cunoscută şi sub denumirea de „prima făgăduinţă a Evangheliei”) urmează rostirea sentinţei pentru Adam şi Eva: „Femeii i-a zis: «Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii …» Omului i-a zis: «Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale …»” (Geneza 3:16,17).
Este bine să reţinem următorul principiu: mai întâi vine făgăduinţa mântuirii şi abia apoi vine judecata. Altfel spus, judecata este anunţată numai pe acest fundal al Evangheliei; altminteri, ea nu ar însemna decât condamnare, dar Scriptura spune clar: „Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (Ioan 3:17).
Ioan 3
17. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.De ce este important să reţinem că scopul lui Dumnezeu este să ne mântuiască, nu să ne condamne? Cum reuşeşte păcatul din viaţa noastră să ne determine să uităm acest adevăr esenţial? Altfel spus, cum reuşeşte el să ne îndepărteze de Dumnezeu?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
