Studiu suplimentar
Studiul 2
Vineri , 13 ianuarie 2012
De-a lungul activităţii ei, Ellen G. White a respins în mod categoric teoria evoluţiei. Ea scria: „Ea este cel mai rău tip de necredinţă; fiindcă în cazul multora care mărturisesc a crede raportul creaţiunii, ea este necredinţă mascată.” – The Signs of the Times, 20 martie 1879
„Vom consimţi noi, pentru privilegiul de a urmări descinderea noastră din germeni, moluşte şi maimuţe, să respingem acea declaraţie a Sfintei Scripturi atât de măreaţă în simplitatea ei: «Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu»? (Geneza 1:27)” – Ellen G. White, Educaţie, pag. 130
„Când declară că a făcut lumea în şase zile, iar în ziua a şaptea S-a odihnit, Domnul Se referă la ziua de douăzeci şi patru de ore, pe care a delimitat-o prin răsăritul şi apusul soarelui.” – Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, pag. 136
Întrebări pentru discuţie
– O altă problemă care derivă din încercarea de a îmbina evoluţia cu Biblia, este aceea a învierii celor morţi la sfârşitul timpului. Nu spune Biblia că evenimentul acesta se va produce instantaneu, „într-o clipeală din ochi” (1 Cor. 15:52)? La momentul acela, unii oameni sunt morţi de mii de ani şi rămăşiţele lor nu mai există. Cu toate acestea, dacă Dumnezeu are puterea de a-i re-crea într-o clipă, atunci, la început, când i-a creat prima dată, de ce ar fi folosit evoluţia pentru a-i crea?
– Faceţi o ieşire în natură împreună cu grupa Şcolii de Sabat. Admiraţi diferitele lucruri minunate din natură, dar observaţi şi efectele păcatului şi încercaţi să faceţi distincţia între lucrul creat şi efectele păcatului asupra acelui lucru. De ce este important să facem această distincţie?
Rezumat: În ciuda multelor încercări de a le contopi, concepţia biblică despre lume şi viaţă şi teoria evoluţiei sunt total antagonice. Creştinii trebuie să susţină ferm interpretarea literală a creaţiunii; dacă renunţăm la ea, atunci trebuie să renunţăm şi la Planul de Mântuire.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO