Studiul 11

3 decembrie 2011


Pentru studiul de săptămâna aceasta, citeşte: Galateni 5,1-15; 1 Corinteni 6,20; Romani 8,1.4; 13,8; Evrei 2,14.15.

Text de memorat: „Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.” (Galateni 5,13).

Sabat după-amiază

În Galateni 2,4, Pavel a amintit în treacăt despre importanţa păstrării libertăţii pe care o avem în Hristos Isus. Dar la ce se referă el când vorbeşte despre libertate? Ce cuprinde ea? Până unde se întinde? Are limite? Şi ce legătură există între libertatea în Hristos şi Lege?

Galateni 2

4. din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne aducă la robie;

Pavel răspunde la aceste întrebări, atrăgându-le atenţia galatenilor asupra a două pericole. Primul pericol este legalismul. Adversarii lui Pavel din Galatia erau atât de absorbiţi de dorinţa de a câştiga favoarea lui Dumnezeu prin comportamentul lor, încât pierduseră din vedere eliberarea primită prin lucrarea lui Hristos, mântuirea pe care o aveau deja în Hristos, prin credinţă. Al doilea pericol este tendinţa de a abuza de libertatea obţinută de Hristos pentru noi, prin căderea în imoralitate. Cei care susţin această concepţie presupun în mod greşit că libertatea exclude Legea.

Atât legalismul, cât şi imoralitatea se opun libertăţii, fiindcă ambele îi ţin pe adepţii lor într-o formă de sclavie. Apelul lui Pavel către galateni este acela de a-şi păstra cu fermitate adevărata libertate pe care o au în mod legitim prin Hristos.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO