Sentimentul de vinovăţie

Studiul 5

22 ianuarie 2011

Pentru studiul de săptămâna aceasta citeşte: Gen. 3,8-13; 1 Ioan 1,9; Ps. 32; 1 Tim. 4,1.2; Mat. 26,75; Rom. 8,1.

Sabat după-amiază

Text de memorat: „Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne? Dar la Tine este iertare ca să fii de temut.” (Psalmii 130,3.4)

Vinovăţia este una dintre stările emoţionale cele mai dureroase şi mai paralizante. Ea ne poate aduce ruşine, frică, suferinţă, mânie, tristeţe şi chiar boală.

Deşi sentimentele de vinovăţie sunt neplăcute, Dumnezeu le poate folosi pentru a-i conduce pe păcătoşi la pocăinţă şi la piciorul crucii, unde pot găsi iertarea după care tânjesc.

Totuşi, uneori, acest mecanism îi determină pe oameni să se simtă vinovaţi cu privire la lucruri de care nu sunt responsabili, aşa cum se întâmplă în cazul supravieţuitorilor unor accidente sau în cazul copiilor ai căror părinţi au divorţat.

Însă, atunci când sentimentul de vinovăţie este justificat, conştiinţa lucrează. Ea ne produce suficient disconfort, încât să ne determine să acţionăm. În funcţie de alegerea personală, vinovăţia poate fi extrem de distructivă, ca în cazul lui Iuda, sau extrem de constructivă, ca în cazul lui Petru.

Săptămâna aceasta, vom studia patru relatări biblice despre vinovăţie, ca să înţelegem acest proces mai bine şi ca să desprindem câteva învăţăminte. Vom vedea că, dacă este bine direcţionată, vinovăţia poate fi folosită de Domnul în avantajul nostru. Totul depinde de atitudinea noastră faţă de vinovăţie şi de ceea ce alegem să facem cu ea.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO

Precedent Următor

5 comentarii

george

24 ianuarie 2011 1:25

„Dar la Tine este iertare ca să fii de temut.”
Dacă imi este teamă pt că am călcat perceptele divine si asta pt că IL respect si stiu cit de Mare, Sfint si Divin este, pt mine este de 10 ori m. Mare, m. Bun,, m. Sfint, m. Divin pt modul cum m-a iertat ( prin sacrificiul Său).
Aceasta imi inspiră o m. mare Temere pt. că distanța dintre mine si El se măreste prin iertarea pe care mi-o acordă.
Pe drept El merită toată lauda pt că ( a murit pt mine !) imi dă liberul arbitru de a-L asculta sau nu.
Merită toată lauda mea , toată recunostiința mea si m. ales inchinare mea in adorare.

Răspunde

george

24 ianuarie 2011 23:43

Sentimentul de vinovătie derivă din RAPORTAREA n. la ceva ( fie constiința n., anumite standarduri admise, Legea lui Dz., etc) DIFERENȚA dintre constiință si evenimentul negativ infăptiut sau gindit ne dă sentimentuL de vinovăție.

Răspunde

nadia

25 ianuarie 2011 9:48

sentimentul de vinovatie este in stransa legatura cu ceea ce noi numim “greseli”, adica tipare mentale, emotionale sau de comportament care incalca valorile morale personale sau cele unanim acceptate ale comunitatii din care facem parte. Astfel, starea noastra interioara de vinovatie este bazata pe perceptia pe care o avem asupra experientei trecute pe care noi sau ceilalti o consideram ca fiind “gresita”. Aceasta stare de vinovatie este un sentiment absolut normal si firesc, pentru fiecare dintre noi. Exista studii psihologice care explica faptul ca dupa ce face ceva “gresit”, asteptam sa fim pedepsiti, simtindu-ne mai putin vinovati daca aceasta pedeapsa ni se si intampla. Deci ne vom simti cu sufletul mai usor daca “platim” pentru greala respectiva.

Răspunde

dorin

27 ianuarie 2011 0:56

”In El era viata,si viata era lumina oamenilor.Lumina lumineaza in intuneric,si intunericul n-a biruit-o”.Isus este lumina lumii,dar stralucirea acestei lumini venea din insusi viata Sa,traita in Duhul lui Dumnezeu”Eu sunt Lumina lumii,cine ma urmeaza pe Mine nu va umbla in intuneric ci va avea lumina vietii”aceasta semnificand prezenta slavei lui Dumnezeu,tot asa putem sa concluzionam si faptul ca, aceste sentimente de vinovatie, vin numai din pricina necunoasterii de Dumnezeu. In orice imprejurare ne-am afla..,noi nu mai suntem”straini de ”viata” lui Dumnezeu”.”Neprihanitilor..bucurati-va in Domnul„.

Răspunde

L. Cristina

28 ianuarie 2011 10:28

Vinovăţia nu este doar preocuparea faţă de trecut, ea înseamnă şi imobilizarea clipei prezente din cauza unei clipe trecute. Dacă nu faci decât să înveţi din cele întâmplate, promiţând să nu repeţi un anumit tip de comportament, înseamnă că-ţi foloseşti eficient sentimentele de vinovăţie. A învăţa din greşeli este o parte sănătoasă şi necesară a procesului de dezvoltare psihologică. Vinovăţia devine nesănătoasă numai atunci când te împiedică să acţionezi ACUM ca rezultat al faptului că te-ai purtat într-un anume fel MAI DEMULT şi te simţi vinovat pentru asta.

Răspunde

george

24 ianuarie 2011 1:25

„Dar la Tine este iertare ca să fii de temut.”
Dacă imi este teamă pt că am călcat perceptele divine si asta pt că IL respect si stiu cit de Mare, Sfint si Divin este, pt mine este de 10 ori m. Mare, m. Bun,, m. Sfint, m. Divin pt modul cum m-a iertat ( prin sacrificiul Său).
Aceasta imi inspiră o m. mare Temere pt. că distanța dintre mine si El se măreste prin iertarea pe care mi-o acordă.
Pe drept El merită toată lauda pt că ( a murit pt mine !) imi dă liberul arbitru de a-L asculta sau nu.
Merită toată lauda mea , toată recunostiința mea si m. ales inchinare mea in adorare.

Răspunde
george

24 ianuarie 2011 23:43

Sentimentul de vinovătie derivă din RAPORTAREA n. la ceva ( fie constiința n., anumite standarduri admise, Legea lui Dz., etc) DIFERENȚA dintre constiință si evenimentul negativ infăptiut sau gindit ne dă sentimentuL de vinovăție.

Răspunde
nadia

25 ianuarie 2011 9:48

sentimentul de vinovatie este in stransa legatura cu ceea ce noi numim “greseli”, adica tipare mentale, emotionale sau de comportament care incalca valorile morale personale sau cele unanim acceptate ale comunitatii din care facem parte. Astfel, starea noastra interioara de vinovatie este bazata pe perceptia pe care o avem asupra experientei trecute pe care noi sau ceilalti o consideram ca fiind “gresita”. Aceasta stare de vinovatie este un sentiment absolut normal si firesc, pentru fiecare dintre noi. Exista studii psihologice care explica faptul ca dupa ce face ceva “gresit”, asteptam sa fim pedepsiti, simtindu-ne mai putin vinovati daca aceasta pedeapsa ni se si intampla. Deci ne vom simti cu sufletul mai usor daca “platim” pentru greala respectiva.

Răspunde
dorin

27 ianuarie 2011 0:56

”In El era viata,si viata era lumina oamenilor.Lumina lumineaza in intuneric,si intunericul n-a biruit-o”.Isus este lumina lumii,dar stralucirea acestei lumini venea din insusi viata Sa,traita in Duhul lui Dumnezeu”Eu sunt Lumina lumii,cine ma urmeaza pe Mine nu va umbla in intuneric ci va avea lumina vietii”aceasta semnificand prezenta slavei lui Dumnezeu,tot asa putem sa concluzionam si faptul ca, aceste sentimente de vinovatie, vin numai din pricina necunoasterii de Dumnezeu. In orice imprejurare ne-am afla..,noi nu mai suntem”straini de ”viata” lui Dumnezeu”.”Neprihanitilor..bucurati-va in Domnul„.

Răspunde
L. Cristina

28 ianuarie 2011 10:28

Vinovăţia nu este doar preocuparea faţă de trecut, ea înseamnă şi imobilizarea clipei prezente din cauza unei clipe trecute. Dacă nu faci decât să înveţi din cele întâmplate, promiţând să nu repeţi un anumit tip de comportament, înseamnă că-ţi foloseşti eficient sentimentele de vinovăţie. A învăţa din greşeli este o parte sănătoasă şi necesară a procesului de dezvoltare psihologică. Vinovăţia devine nesănătoasă numai atunci când te împiedică să acţionezi ACUM ca rezultat al faptului că te-ai purtat într-un anume fel MAI DEMULT şi te simţi vinovat pentru asta.

Răspunde

Sentimentul de vinovăţie

Studiul 5

Exodul 20

[duminică, 22 decembrie] Întâlnirea din Galileea

[sâmbătă, 21 decembrie] Încheierea: Cunoașterea lui Isus și a Cuvântului Său

[vineri, 20 decembrie]

DE-AJUNS ESTE SUFICIENT

SFÂRȘITUL LUPTEI

INVITAȚIE DE ONOARE

ADEVĂRAT?

O CÂNTARE NOUĂ!

VINE O ALTĂ DIMINEAȚĂ