Baruc: o moştenire lăsată într-o lume care se destramă

Pentru studiul din această săptămână, citeşte: Isaia 53,1-5; Ieremia 7,1-11; 28,45; Matei 6,25-34.

Sabat după-amiază

Text de memorizat: „’La lege şi la mărturie!’ Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.” (Isaia 8,20)

Lumea pe care o cunoştea Baruc se apropia de sfârşit. Ierusalimul şi Iuda îşi trăiau ultimele clipe. Asiria, care dominase Orientul Apropiat din Antichitate mai bine de două sute de ani, era angajată într-un război civil şi îşi pierdea puterea asupra statelor vasale. Între timp, la orizont se afla o nouă superputere: Babilonul. Iuda a avut un scurt timp de răgaz şi, sub Iosia (640-609 î.Hr), care a fost un împărat bun, a reuşit să-şi extindă teritoriile şi să-şi înnoiască angajamentul de închinare la Dumnezeul cel adevărat. Cu toate acestea, odată cu schimbările rapide care au avut loc spre sfârşitul secolului al VII-lea î.Hr, timpul sfârşitului se apropia pentru Ierusalim. Împăratul Iosia a murit în războiul cu egiptenii (2 Regi 23,29). Fiii lui, care au domnit după el, nu au fost ca tatăl lor şi s-au răzvrătit de repetate ori împotriva Babilonului, iar aceasta a fost o greşeală fatală. În cele din urmă, în anul 586 î.Hr, Ierusalimul a fost cucerit, templul a fost nimicit şi mulţi iudei au fost luaţi în robie.

Baruc a trăit în acest timp de schimbări şi pierderi mari. Totuşi, chiar dacă lumea lui se destrăma, el a lăsat o moştenire pe care niciun împărat şi niciun război nu puteau să o nimicească.

Ce putem învăţa de la Baruc, ultimul personaj biblic pe care îl vom studia?

2 Regi 23

29. Pe vremea sa, Faraon Neco, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva împăratului Asiriei, la râul Eufratului. Împăratul Iosia i-a ieşit înainte; şi faraon l-a omorât la Meghido, cum l-a văzut.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO