joi, 25 noiembrie 2010
0

Urmarea credincioşiei – o naţiune întărită

Devotamentul şi credincioşia Riţpei ajung în atenţia lui David. Autorul biblic include din nou genealogia Riţpei, când lui David i se vorbeşte despre fapta ei. Ea nu este doar o femeie oarecare, ci este fiica lui Aiia. Faptul că a fost pe munte „înaintea Domnului”, aproape de cele şapte trupuri, pare să-l motiveze pe David să poruncească o înmormântare corespunzătoare pentru Saul, Ionatan şi ceilalţi fii ai lui Saul.

7. Citeşte 2 Samuel 21,11-14. Cum a fost influenţat David de faptele Riţpei?

2 Samuel 21

11. Au înştiinţat pe David despre ce făcuse Riţpa, fata lui Aiia, ţiitoarea lui Saul.
12. Şi David s-a dus şi a luat oasele lui Saul şi oasele fiului său Ionatan de la locuitorii din Iabesul Galaadului, care le luaseră din piaţa Bet-Şan, unde îi spânzuraseră filistenii când au bătut pe Saul la Ghilboa.
13. A luat de acolo oasele lui Saul şi oasele fiului său Ionatan; şi s-au strâns şi oasele celor ce fuseseră spânzuraţi.
14. Au îngropat oasele lui Saul şi fiului său Ionatan în ţara lui Beniamin, la Ţela, în mormântul lui Chis, tatăl lui Saul. Şi au făcut tot ce poruncise împăratul. După aceea, Dumnezeu a fost potolit faţă de ţară.

Mulţi dintre vecinii lui Israel considerau că o înmormântare corespunzătoare era esenţială, pentru ca decedatul să poată ajunge într-un loc în care zeii vor face dreptate. Piramidele din Egipt sunt nişte morminte uriaşe, mărturisind despre importanţa înmormântării în cultura egipteană. Prin contrast, în Israel, practicile de înmormântare nu erau minuţioase, deoarece moartea era considerată o stare de inconştienţă (Eclesiastul 9,5.6). Totuşi înmormântarea aceasta este foarte semnificativă, deoarece marchează încetarea luptelor dintre seminţii şi pune bazele pentru un Israel unit.

8. Ce a determinat încetarea foametei? 2 Samuel 21,1-14

2 Samuel 21

1. Pe vremea lui David, a fost o foamete care a ţinut trei ani. David a întrebat pe Domnul, şi Domnul a zis: „Din pricina lui Saul şi a casei lui sângeroase, pentru că a ucis pe gabaoniţi, este foametea aceasta.”
2. Împăratul a chemat pe gabaoniţi să le vorbească. – Gabaoniţii nu erau dintre copiii lui Israel, ci erau o rămăşiţă a amoriţilor; copiii lui Israel se legaseră faţă de ei cu un jurământ, şi totuşi Saul voise să-i ucidă, în râvna lui pentru copiii lui Israel şi Iuda. –
3. David a zis gabaoniţilor: „Ce pot face eu pentru voi şi cu ce să fac ispăşire, ca să binecuvântaţi moştenirea Domnului?”
4. Gabaoniţii i-au răspuns: „Nu voim nici argint, nici aur de la Saul şi de la casa lui şi nici nu este treaba noastră să omorâm pe cineva din Israel.” Şi împăratul a zis: „Ce voiţi, dar, să vă fac?”
5. Ei au răspuns împăratului: „Fiindcă omul acela ne-a slăbit şi îşi pusese de gând să ne nimicească pentru ca să ne facă să pierim din tot ţinutul lui Israel,
6. să ni se dea şapte bărbaţi din fiii lui şi-i vom spânzura înaintea Domnului, la Ghibeea lui Saul, alesul Domnului.” Şi împăratul a zis: „Vi-i voi da.”
7. Împăratul a cruţat pe Mefiboşet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, pentru jurământul pe care-l făcuseră între ei, înaintea Domnului, David şi Ionatan, fiul lui Saul.
8. Dar împăratul a luat pe cei doi fii, pe care-i născuse lui Saul, Riţpa, fata lui Aiia, şi anume: Armoni şi Mefiboşet, şi pe cei cinci fii, pe care-i născuse Merab, fata lui Saul, lui Adriel din Mehola, fiul lui Barzilai;
9. i-a dat în mâinile gabaoniţilor, care i-au spânzurat pe munte, înaintea Domnului. Toţi cei şapte au pierit împreună; au fost omorâţi în cele dintâi zile ale seceratului, la începutul seceratului orzului.
10. Riţpa, fata lui Aiia, a luat un sac şi l-a întins sub ea peste stâncă, de la începutul seceratului până când a căzut peste ei ploaie din cer; şi a oprit păsările cerului să se apropie de ei în timpul zilei, şi fiarele câmpului în timpul nopţii.
11. Au înştiinţat pe David despre ce făcuse Riţpa, fata lui Aiia, ţiitoarea lui Saul.
12. Şi David s-a dus şi a luat oasele lui Saul şi oasele fiului său Ionatan de la locuitorii din Iabesul Galaadului, care le luaseră din piaţa Bet-Şan, unde îi spânzuraseră filistenii când au bătut pe Saul la Ghilboa.
13. A luat de acolo oasele lui Saul şi oasele fiului său Ionatan; şi s-au strâns şi oasele celor ce fuseseră spânzuraţi.
14. Au îngropat oasele lui Saul şi fiului său Ionatan în ţara lui Beniamin, la Ţela, în mormântul lui Chis, tatăl lui Saul. Şi au făcut tot ce poruncise împăratul. După aceea, Dumnezeu a fost potolit faţă de ţară.

Foametea nu a încetat odată cu executarea acestor urmaşi ai lui Saul. Dumnezeu răspunde la rugăciunea pentru ploaie numai după ce David a asigurat un loc de odihnă respectabil pentru rămăşiţele lui Saul şi ale urmaşilor lui. Cu alte cuvinte, deşi dreptatea şi neprihănirea sunt elemente importante ale relaţiei noastre unii cu alţii, este nevoie şi de împăcare. Exemplul de credincioşie al Riţpei, chiar şi în condiţii disperate, pare să fi adus credincioşia şi împăcarea la o scară mult mai mare, având ca urmare vindecarea rănilor războiului dintre seminţii. Rolul Riţpei în această parte crucială a domniei lui David ne prezintă o învăţătură importantă: în ele însele, circumstanţele nu pot să facă pe cineva să fie copil al lui Dumnezeu, nici să-l zdrobească, ci noi suntem cei care hotărâm, prin alegerile noastre spre bine sau spre rău, dacă vom fi nişte pioni sau dacă vom influenţa prin credincioşia noastră liniştită viaţa celor din jurul nostru. Riţpa a trăit cu credincioşie, influenţând subtil viitorul unei naţiuni.

Observă puterea exemplului: prin acţiunile ei, Riţpa îl influenţează pe David într-o mare măsură. Ce ar trebui să înţelegem cu privire la puterea noastră de influenţă? Gândeşte-te la aceia pe care îi influenţezi. Cum ai putea să exerciţi o influenţă mai bună decât acum?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO