Piatra de poticnire

8. Care este mesajul din Romani 9,30-32 şi cum îl primim, ţinând seama de faptul că a fost scris într-un anumit timp şi loc? Cum aplicăm principiile lui la situaţia noastră prezentă? Cum putem evita să facem, la rândul nostru, aceleaşi greşeli pe care le-au făcut israeliţii?

Romani 9

30 Deci ce vom zice? Neamurile, cari nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă;
31 pe cînd Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n’a ajuns la Legea aceasta.
32 Pentruce? Pentru că Israel n’a căutat -o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s’au lovit de piatra de poticnire,
33 după cum este scris: ,,Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire, şi o stîncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine.„

Prin cuvinte care nu pot fi înţelese greşit, Pavel le explică celor din neamul lui de ce pierdeau ceva ce Dumnezeu dorea să le dea şi, mai mult de atât, ceva ce ei urmăreau realmente să obţină, dar nu reuşeau.

Este interesant că cei din neamuri, pe care Dumnezeu îi acceptase, nici măcar nu s-au luptat pentru a obţine această acceptare. Când le-a fost vestită Evanghelia, ei îşi urmăreau interesele şi scopurile poprii. Ei au înţeles valoarea Evangheliei şi au primit-o. Dumnezeu i-a declarat neprihăniţi, pentru că L-au primit pe Isus Hristos ca înlocuitor al lor. A fost o acceptare prin credinţă.

Problema israeliţilor a fost că ei s-au lovit de piatra de poticnire (vezi Romani 9,33). Unii, nu toţi (vezi Fapte 2,41), au refuzat să-L primească pe Isus din Nazaret ca fiind Mesia cel trimis de Dumnezeu. El nu a corespuns aşteptărilor lor cu privire la Mesia, de aceea, când a venit, ei I-au întors spatele.

Fapte 2

41 Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s’au adaus aproape trei mii de suflete.

Înainte de încheierea acestui capitol, Pavel citează încă un text din Vechiul Testament: „Ei s-au lovit de piatra de poticnire, după cum este scris: ’Iată că pun în Sion o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere: şi cine crede în El nu va fi dat de ruşine’” (Romani 9,33). În pasajul acesta, Pavel arată din nou cât de importantă este credinţa adevărată în Planul de Mântuire (vezi, de asemenea, 1 Petru 2,6-8). „O stâncă de cădere”? Şi totuşi, „oricine crede în El nu va fi dat de ruşine”? Da, pentru mulţi, Isus este o piatră de poticnire, dar pentru cei care Îl cunosc şi Îl iubesc, El este un altfel de stâncă, „Stânca mântuirii mele” (Psalmi 89,26).

1 Petru 2

6. Caci este scris in Scriptura: „Iata ca pun in Sion o Piatra din capul unghiului, aleasa, scumpa; si cine se increde in El nu va fi dat de rusine.”

7. Cinstea aceasta este, dar, pentru voi care ati crezut! Dar pentru cei necredinciosi, „Piatra pe care au lepadat-o zidarii a ajuns sa fie pusa in capul unghiului”,

8. si „o Piatra de poticnire si o Stanca de cadere”. Ei se lovesc de ea, pentru ca n-au crezut Cuvantul, si la aceasta sunt randuiti.

Psalmi 89

26 El Îmi va zice: ,,Tu eşti Tatăl meu, Dumnezeul meu şi Stînca mîntuirii mele!„

Ai constatat vreodată că Isus este „o piatră de poticnire” sau „o stâncă de cădere”? Dacă da, cum ai constatat? Cum ai ajuns în situaţia aceea? Cum ai ieşit din ea şi ce ai învăţat, aşa încât să nu te mai afli niciodată în acel fel de relaţie de contradicţie cu Isus?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO