Moartea înghiţită de biruinţă
Moartea este un vrăjmaş, cel din urmă. Când l-a creat pe om, Dumnezeu a plănuit ca el să trăiască veşnic. În afară de oamenii care trec prin mari suferinţe, nimeni nu doreşte să moară. Moartea este contrară naturii noastre fundamentale. Motivul este că, de la început, am fost creaţi să trăim veşnic. Moartea ar fi trebuit să ne fie necunoscută.
5. Citeşte Romani 5,12. Ce descrie Pavel aici? Ce explică faptul acesta?
Romani 5
12 De aceea, după cum printr’un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…
Cu privire la acest pasaj biblic, comentatorii au avut mai multe controverse decât cu privire la majoritatea celorlalte. Probabil că, aşa cum spune SDA Bible Commentary, vol. 6, p. 529, motivul este că aceşti comentatori „încearcă să folosească pasajul acesta în alt scop decât a intenţionat Pavel”.
Un punct asupra căruia sunt controverse este felul în care a trecut păcatul lui Adam asupra urmaşilor lui. Au împărtăşit urmaşii lui Adam vinovăţia păcatului său ori sunt vinovaţi înaintea lui Dumnezeu din cauza propriilor păcate? Deşii unii au încercat să obţină răspunsul la întrebare din textul acesta, Pavel nu se ocupa de acest subiect. El a avut în minte un scop cu totul diferit. El accentuează din nou ce a declarat deja, „căci toţi au păcătuit” (Romani 3,23). Trebuie să recunoaştem că suntem păcătoşi, deoarece numai în felul acesta ne vom da seama că avem nevoie de un Mântuitor. Aici, Pavel încerca să-i facă pe cititori să-şi dea seama cât de rău este păcatul şi ce a adus el în lume, prin Adam. Prin urmare, Pavel arată ce ne oferă Dumnezeu prin Isus, darul acesta fiind singurul remediu pentru tragedia adusă asupra lumii noastre prin păcatul lui Adam.
Totuşi textul acesta spune doar care este problema (moartea în Adam), nu dă şi soluţia (viaţa în Hristos). Unul dintre aspectele cele mai pline de slavă ale Evangheliei este că moartea a fost „înghiţită” de viaţă. Isus a trecut prin porţile mormântului şi i-a rupt legăturile. El spune: „Eu sunt Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor” (Apocalipsa 1,18). Din cauză că Isus are cheile, vrăjmaşul nu mai poate să îşi ţină victimele în mormânt.
Care au fost experienţele tale în legătură cu realitatea şi tragedia morţii? De ce, în faţa unui vrăjmaş atât de înverşunat, trebuie să avem o speranţă în ceva mai mare decât noi înşine sau mai mare decât orice oferă lumea aceasta?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
