Credinţa în lucrurile nevăzute

Un tânăr ofiţer lovea abătut cu piciorul o pietricică din nisipul uscat. Mama lui urma să fie operată de cancer la sân. Ordinele militare nu-i permiteau să meargă acasă şi să fie lângă ea. Pe un ton supărat şi răzvrătit, se întreba: „De ce? De ce? De ce?” Se rugase să aibă credinţă şi, în acele momente când lucrurile nu mergeau aşa cum se aşteptase, când rugăciunile nu primeau răspuns aşa cum sperase, a constatat că nu mai avea credinţă. Întunericul îndoielii se furişa în sufletul lui şi, pentru câteva clipe, s-a întrebat dacă Dumnezeu există cu adevărat. Însă, odată cu ivirea soarelui şi pe măsură ce frumuseţea zorilor lumina cerul, i-au venit în minte câteva versete din Biblie, apoi o întâmplare pe care o ştia din copilărie şi, meditând la acea întâmplare, şi-a recăpătat credinţa. Deşi îi era greu să priceapă ce se întâmpla, deşi îi era greu să înţeleagă motivul pentru care s-a ajuns în situaţia aceea, a mers înainte cu încredere şi dragoste faţă de Domnul Isus.

4. De ce ai nevoie să crezi fără să vezi? De ce este acesta un aspect important al exercitării credinţei? Ioan 20,24-29

Ioan 20

24 Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus.
25 Ceilalţi ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”
26 După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!”
27 Apoi a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.”
28 Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
29 „Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.”

După ce Isus i-a arătat cu răbdare şi blândeţe rănile Sale, Toma a ajuns să-L numească „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (vers. 28) Textul care i-a venit în minte tânărului ofiţer de armată era acesta: „Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut” (vers. 29). Aceasta era într-adevăr cheia – să crezi fără să vezi; să-L crezi pe Dumnezeu pe cuvânt, fără să insişti să primeşti „un semn”. Unii nu vor crede, chiar dacă vor primi toate semnele posibile. Aşadar, a trăi prin credinţă înseamnă a merge înainte pe temeiul a ceea ce ştim deja despre dragostea lui Dumnezeu; înseamnă a ne încrede în Dumnezeu pe baza a ceea ce am experimentat deja; înseamnă a-L crede pe cuvânt, fiindcă El ne-a arătat bunătatea şi dragostea Sa – indiferent cât de dificile sunt circumstanţele în care ne aflăm şi indiferent cât de mult sau de puţin putem să înţelegem ce ni se întâmplă.

Când ai avut nevoie ultima dată să acţionezi pe baza credinţei, fără „să vezi”? Ce s-a întâmplat? Care aspect din acea experienţă îi poate ajuta şi pe alţii care trec printr-o situaţie asemănătoare? Dacă ar fi să mai treci încă o dată pe acolo, ce ai face altfel? De ce?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO