Temelia bisericii: Isus Hristos

Vorbim adesea despre biserica noastră. Avem multe motive să ne mândrim cu biserica noastră. Pe de altă parte, ştim că biserica noastră nu este desăvârşită. Am investit în ea din ceea ce suntem, din talentele, timpul, energia şi banii noştri, şi avem motive întemeiate să considerăm că ne aparţine. Cu toate acestea, în ultimă instanţă, biserica nu este a noastră. Este a lui Dumnezeu. Şi situaţia se schimbă radical.

8. Ce a declarat Hristos ca răspuns la întrebarea A cui este biserica? Mat. 16,18

Matei, 16
18 Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.); şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.

Afirmaţia lui Hristos cu privire la piatra pe care urma să fie zidită biserica lui Dumnezeu a fost înţeleasă greşit de mulţi oameni. Dacă se ţine cont de întregul context şi de toate celelalte dovezi biblice, nu se găseşte niciun argument care să susţină faptul că Petru ar fi fost piatra pe care s-a întemeiat biserica şi că autoritatea ar fi fost transferată de la el asupra episcopilor de Roma care l-au urmat. Mărturisirea lui Petru că Hristos era Fiul Dumnezeului Celui viu (Mat. 16,16) a fost piatra pe care Şi-a întemeiat Dumnezeu biserica.

Matei, 16
16 Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”

9. Gândeşte-te la semnificaţia altor simboluri folosite pentru a sublinia acelaşi adevăr, şi anume că biserica este zidită pe Isus Hristos şi că biserica este a Lui, şi nu a noastră. Efes. 2,20; Efes. 4,15.16; Apoc. 1,12-16.20

Efeseni, 2
20 fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.

Efeseni, 4
15 ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.
16 Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.

Apocalipsa, 1
12 M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.
13 Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice pe cineva, care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare, şi încins la piept cu un brâu de aur.
14 Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;
15 picioarele Lui erau ca arama aprinsă, şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.
16 În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în toată puterea lui.

20 Taina celor şapte stele, pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici; şi cele şapte sfeşnice, sunt şapte Biserici.

Ca şi în cazul altor pasaje din cartea Apocalipsa, descrierea lui Isus Hristos din capitolul 1,12-20 este plină de simboluri preluate din Vechiul Testament. Hristos este înfăţişat ca umblând printre şapte sfeşnice, îmbrăcat în haine de Mare Preot. Gândurile ne duc aproape imediat la simbolul sfeşnicului din sanctuarul din vechime, care reprezenta prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. Înainte să prezinte în detaliu
„lucrurile care au să se întâmple în curând” (1,1), cartea Apocalipsa se asigură mai întâi că vom privi totul din perspectiva corectă: descoperirea
lui Isus Hristos, Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Marele nostru Preot ceresc, care nu este o divinitate distantă şi inertă, ci Acela care umblă prin mijlocul bisericii Sale.

Dacă biserica este a lui Dumnezeu, care este rolul nostru în ea? Nu în seamnă că suntem ispravnicii ei? Ce responsabilităţi ne revin în acest caz? Îţi îndeplineşti aceste responsabilităţi? Ce ai putea îmbunătăţi în această privinţă?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO