Speranţa – dincolo de mormânt
Ştim că viaţa noastră are un sfârşit (excepţie vor face doar aceia care vor fi în viaţă la revenirea lui Isus). Cu toţii am pierdut persoane dragi. Zilnic suntem loviţi de realitatea sumbră a morţii: fie că trecem pe lângă un cimitir sau pe lângă un cortegiu funerar, fie că urmărim ştirile. Alteori, ne confruntăm cu ea direct, când ne luăm rămas-bun de la un prieten sau de la o rudă. Moartea este arhivrăjmaşul nostru, dar este un vrăjmaş care va fi înfrânt.
5. Care este partea luminoasă a realităţii morţii? 1 Cor. 15,20-26.50-55; 1 Petru 1,3
6. Cum îi grupează pe oameni certitudinea învierii? 1 Tes. 4,14
Apostolul Pavel, în celebrul său capitol despre înviere (1 Cor. 15), subliniază faptul că învierea este elementul esenţial al experienţei credinţei noastre (v. 12-19). Dacă nu ar exista înviere, credinţa noastră ar fi zadarnică.
Fără îndoială că există multe aspecte ale învierii fizice pe care nu le înţelegem. Dar putem fi siguri de un lucru: „învierea” noastră nu depinde de conservarea materiei din care sunt alcătuite acum trupurile noastre. Ea depinde de puterea Creatorului nostru de a ne păstra identitatea şi de a ne re-crea oricând, oferindu-ne un trup nou, care nu va avea nevoie niciodată de chirurgie plastică sau de pilule împotriva îmbătrânirii.
Nu ştim cum va realiza Dumnezeu această minune, dar suntem si guri că Dumnezeul care a putut să creeze viaţa la început are puterea să re-creeze pământul şi să-l repopuleze cu oameni a căror identitate este păstrată în memoria divină. Speranţa noastră nu se întemeiază pe argumente care pot fi verificate prin intermediul raţiunii sau al simţurilor noastre. Învierea presupune un tărâm al existenţei unde ştiinţa nu poate să ne ducă. Dar ea se bazează pe faptul că Hristos a biruit moartea. Prin urmare, moartea credinciosului nu este decât un „somn” de scurtă durată, din care va fi trezit pentru a primi viaţa veşnică.
Chiar dacă avem această mare speranţă, cea mai mare speranţă posibilă, suntem ameninţaţi încă de moarte, ne este teamă de ea şi fugim de ea din răsputeri. Este numai normal să fie aşa (pentru că moartea este un lucru anormal). În acelaşi timp, însă, ce putem face ca să cultivăm şi să ne întărim încrederea în marea făgăduinţă pe care o avem cu privire la viaţa veşnică, singura făgăduinţă care ne poate diminua acum frica de moarte?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
