Lacrimile din Atocha

Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!” (Exodul 34:6-7)

Ascultă ediția audio aici.

S-a întâmplat pe 11 martie 2004, la o oră de vârf, dimineața. Trenurile din suburbii erau pline de bărbați, femei și copii care își începeau activitățile cotidiene. Urcau pasageri din fiecare stație a magistralei Henares (zonă periferică a Madridului), unde locuiește o importantă colonie de imigranți români. Direcția era gara Atocha, cel mai important nod de legătură din oraș. Dar între 7:36 și 7:40, în gările El Pozo, Atocha și Santa Eugenia, au avut loc aproape simultan zece explozii în patru trenuri. Bilanțul: 191 de morți şi 1858 de răniți.

Autorul masacrului a fost un comando terorist al organizației islamiste Al-Qaida. Teroriștii au pus în vagoane rucsacuri în care se aflau bombe cu ceas. Printre morți s-au aflat doi adventiști: tânăra Nicoleta Diac și Emilian Popescu, ambii români, ale căror trupuri au fost de nerecunoscut. Dintre adventiștii grav răniți, Margarita Cerrato, spaniolă, a fost rănită la un picior și la urechi; Ciuhat Lorin, român, care a scris mai târziu o carte despre atentat; și Emilia Mavru, româncă, rănită la picioare și la față. Silviu Jarnea, care călătorea cu unul dintre trenuri și care mi-a povestit în detaliu tragedia, a scăpat nevătămat pentru că în vagonul în care se afla nu fusese pus explozibil.

Teroriștii căutau să facă maximum de victime nevinovate pentru a genera o mare panică socială. Cea mai mare parte a celor afectați erau muncitori, studenți, persoane modeste, care nu aveau nicio legătură cu revendicările teroriste. Mai rău decât atât, aceste atrocități au fost comise din așa-zise motive religioase.

Biblia Îl descrie pe Tatăl ceresc drept „un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie”. Am experimentat acest lucru în viața mea personală. Dumnezeul Bibliei nu poate inspira un atentat, o crimă sau o fraudă. Sub nicio formă! Dimpotrivă, inspiră compasiune și îndurare.

Să Îl căutăm astăzi pe Domnul din inimă și să trăim așa încât viața noastră să îi aducă onoare!

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse