Predarea eului și nu a lucrurilor materiale

„Cine crede în El, nu va fi dat de ruşine.” Romani 9:33

Dacă suntem păcătoşi, deci despărţiţi de Dumnezeu, şi nu putem asculta cu adevărat, atunci tot ceea ce avem de făcut este să ne predăm pe noi înşine- să renunţăm la ideia că noi vom fi în stare să generăm adevărata ascultare.

Cuvântul consacrare nu apare deloc în Biblie. Termenul cel mai apropiat ca sens este supunere, găsit în pasajul din Romani 9:30 până la 10:4. „Deci ce vom zice? Neamurile care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă; pe când Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire.” Piatra de poticnire a fost Hristos.

„Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mântuiţi. Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere.” În ce privinţă erau ei fără pricepere? „Pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşile, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu. Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea.”

Cineva ar putea ridica întrebarea: Despre ce fel de neprihănire se vorbeşte aici? Atribuită? Sau împărtăşită? Nu aceasta are importanţă! Despărţiţi de Hristos nu putem vorbi despre niciun fel de neprihănire. Nici despre cea atribuită, nici despre cea împărtăşită. Persoana care se poticneşte necunoscând niciuna din aceste două neprihăniri este acela care încearcă să devină neprihănit prin el însuşi. Să notăm că textul spune că ei nu s-au supus – nu se vorbeşte aici despre predarea vreunui lucru material, ci despre predarea de sine. Este o mare diferenţă între a preda sau consacra lucruri şi a te consacra pe tine însuţi.

O persoană cu putere de voinţă care se lasă de fumat, de băut şi de petreceri, fără a apela la Hristos pentru aceasta, poate deveni un „bun” membru al bisericii. Dar cine a realizat aceasta? El în felul acesta însăşi comportarea lui bună este păcat, pentru că el trăieşte despărţit de Hristos. Singurul fel de ascultare pe care noi îl putem produce prin forţe proprii este o ascultare exterioară. Aceasta nu este o ascultare reală. Ascultarea adevărată vine numai de la Hristos, ca rezultat al legăturii cu El.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden