Nu te poți forța pe tine însuți să crezi

„Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” Evrei 11:1

Se povesteşte despre o biserică de țară unde s-a organizat o adunare specială de rugăciune în care credincioşii urmau să se roage pentru ploaie. De multă vreme nu mai plouase în acea zonă şi culturile se uscau. O fetiţă a venit la adunare cu umbrela. Oamenii au zâmbit când au văzut credinţa fetiţei. Dar ploaia a venit chiar în acea zi. Credeţi că a plouat pentru că fetiţa şi-a adus umbrela? Sau că fetiţa şi-a adus umbrela pentru că ştia că o să plouă? Modul în care tu vei interpreta această istorisire poate spune multe despre modul în care tu defineşti credinţa.

Ce ziceţi despre Petru şi Ioan când au intrat prin Poarta Frumoasă? Ei au zis ologului: „în Numele lui Isus… scoală-te şi umblă!” Se pare însă că omul a avut nevoie de încurajare pentru că în Fapte 3:7-8 ni se spune că Petru „l-a apucat de mâna dreaptă, şi l-a ridicat în sus.” Dar el a fost vindecat şi „dintr-o săritură a fost în picioare, şi a început să umble. A intrat cu ei în templu, umblând, sărind, şi lăudând pe Dumnezeu.”

Oare omul acesta a primit vindecare pentru că Petru şi Ioan au avut destul curaj să vină la el şi să poruncească să fie vindecat? Sau curajul pe care ei l-au avut se datora faptului că ei deja ştiau că Dumnezeu urma să vindece pe acest om?

Probabil că felul în care credinţa este greşit înţeleasă de cele mai multe ori este că ea se poate obţine prin efort personal. Că modalitatea prin care cineva poate căpăta credinţă este de a se strădui să creadă că ceva urmează să se întâmple, şi că dacă duci până la capăt acest efort de credinţă, lucrul acela se va întâmpla. Dar dovada cea mai concludentă că credinţa cuiva este adevărată constă în faptul că ea este spontană. Ea vine în mod natural, ca rezultat al înţelegerii corecte al unui alt punct de doctrină. În Efeseni 2:8 ni se spune că „prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.” Dacă credinţa este un dar care vine de la Dumnezeu, atunci singurul mijloc prin care ea se poate obţine este stabilirea unei legături cu Dumnezeu care să ne dea dreptul să primim acest dar. Un dar nu se obţine prin efort. Noi doar venim la acela care dăruieşte şi acceptăm darul. Aşadar, darul credinţei se obţine în urma venirii noastre la Dumnezeu.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden