Crezând că El este

„Cel neprihănit se bucură în Domnul şi în El își caută scăparea.” Psalm 64:10

Ţi-a fost vreodată teamă să recunoşti înaintea lui Dumnezeu că te-ai supărat pe El? Sau că n-ai înţeles de ce El a tratat cu tine intr-un anumit fel? Sau că nu ai fost de loc sigur că El urma să facă pentru tine ceea ce îi cereai?

Este o mare diferenţă între a avea credinţa că Dumnezeu îţi va răspunde la rugăciunile tale după voinţa ta, şi a crede în Dumnezeu. „Cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:36). Dacă credem că Dumnezeu este, şi că El va răsplăti pe cei ce-L caută, înseamnă că avem credinţă. Noi nu trebuie să aşteptăm ca El să ne dea ceea ce am cerut exact în felul în care noi ne aşteptăm. Credinţa înseamnă mai mult decât gândire pozitivă. „Dacă nu primim lucrurile pe care le-am cerut, chiar atunci când ne-am rugat, trebuie totuşi să credem că Dumnezeu aude şi că El va răspunde rugăciunilor noastre. Noi suntem aşa de greşiţi şi înguşti la vedere încât uneori cerem lucruri ce n-ar fi o binecuvântare pentru noi; dar Tatăl nostru ceresc, pentru că ne iubeşte, răspunde rugăciunilor noastre dându-ne acele lucruri care sunt în adevăr spre binele nostru şi pe care noi înşine am dori să le avem, dacă ochii noştri luminaţi fiind de Duhul Sfânt, ar putea vedea lucrurile aşa cum sunt ele în realitate.” Calea către Hristos, p. 96.

Să luăm aminte la rugăciunea lui Moise, relatată în Exodul 5:23. El s-a hotărât să răspundă la chemarea lui Dumnezeu de a elibera pe Israel din Egipt. El a procedat cu Faraon întocmai cum fusese instruit de Dumnezeu. Dar, contrar aşteptărilor lui Moise, în loc să lase pe Israel să plece, Faraon le-a mărit poverile. Se părea că rugăciunile lui Moise pentru izbăvirea poporului rămăseseră fără răspuns. El s-a prezentat în faţa lui Dumnezeu zicând: „De când m-am dus la Faraon ca să-i vorbesc în Numele Tău, el face şi mai rău poporului acestuia; şi n-ai izbăvit pe poporul Tău”! Moise nu înţelegea planul lui Dumnezeu – şi la momentul respectiv nu era deloc fericit cu rezultatele curente – dar el încă credea în Dumnezeu, şi a continuat să comunice cu El, spunându-I ce simţea. Credinţa sa s-a manifestat nu prin cuvinte pioase, ci prin a continua să vină înaintea lui Dumnezeu, neţinând seamă de răspunsurile pe care le primise până atunci.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden