Comoara lui Dumnezeu

Voi avea milă de ei cum are milă un om de fiul său care-i slujeşte. (Maleahi 3:17)

Ochiul lui Dumnezeu, privind de-a lungul secolelor, s-a oprit asupra crizei cu care se va confrunta poporul Său, când puterile pământeşti se vor alinia să lupte împotriva lui. Ca şi robii din exil, ei se vor teme de moartea prin înfometare sau prin violenţă. Dar Cel Sfânt, care a despărţit Marea Roşie înaintea lui Israel, îşi va manifesta puterea cea mare şi va pune capăt robiei lor. „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei cum are milă un om de fiul său care-i slujeşte” (Maleahi 3:17). Dacă sângele martorilor credincioşi ai lui Hristos ar fi vărsat acum, în această perioadă, n-ar mai fi cum a fost sângele martirilor – o sămânţă care să aducă o recoltă pentru Dumnezeu. Loialitatea lor n-ar mai fi o dovadă pentru a-i convinge pe alţii de adevăr, deoarece inima împietrită a respins valurile îndurării până când acestea nu se mai întorc. Dacă cei drepţi ar fi lăsaţi acum să cadă în mâna duşmanilor lor, aceasta ar însemna un triumf pentru prinţul întunericului. […]

Când cei care păzesc Legea lui Dumnezeu nu vor mai beneficia de protecţia legilor civile, în diferite ţări va lua naştere concomitent o mişcare în vederea anihilării lor. Pe măsură ce termenul-limită stabilit de acest decret se apropie, oamenii vor complota să smulgă din rădăcini secta pe care o urăsc atât de mult. Se va lua hotărârea ca lovitura decisivă, care să-i aducă la tăcere pe cei care nu se conformează credinţei majoritare şi care sunt o continuă mustrare, să fie dată într-o anumită noapte.

Copiii lui Dumnezeu – unii în celulele închisorilor, alţii ascunşi în păduri şi munţi – se roagă pentru protecţie divină, în timp ce oameni înarmaţi, îndemnaţi de îngerii răi, se pregătesc să-i ucidă. Acum, în acest ceas de pericol extrem, Dumnezeu va interveni şi-i va scăpa pe aleşii Săi. […]

Mulţimi de oameni răi sunt gata să se arunce asupra prăzii cu strigăte de triumf, cu batjocuri şi blesteme, când, deodată, asupra pământului cade un întuneric dens, mai adânc decât întunericul nopţii. Apoi, strălucind de slava tronului lui Dumnezeu, un curcubeu străbate cerul, părând să înconjoare fiecare grupă care se roagă. Mulţimile înfuriate se opresc dintr-odată. Strigătele batjocoritoare încetează. Ţintele furiei lor sunt pierdute din vedere. Privesc simbolul legământului lui Dumnezeu cu presimţiri sumbre şi îşi doresc să găsească un scut împotriva strălucirii lui orbitoare.

Tragedia veacurilor, pp. 634-636