Legea dragostei
Dragostea… este împlinirea Legii. (Romani 13:10)
(Romani 13:10)
Cel care a proclamat legea pe muntele Sinai, în mijlocul tunetelor şial flăcărilor, a fost chiar Hristos. Slava lui Dumnezeu coborâse peste piscuri, asemenea unui foc mistuitor, iar muntele se cutremurase datorită prezenţei Lui. Oştirile lui Israel, prosternate la pământ, ascultaseră pline de veneraţie preceptele sfinte ale legii. Ce contrast cu scena de pe Muntele Fericirilor! Sub cerul de vară, într-o linişte tulburată doar de cântecele păsărilor, Isus dezvăluia principiile împărăţiei Sale. Cu toate acestea, Acela care le vorbea oamenilor în ziua aceea pe un ton plin de iubire le dezvăluia principale legii vestite pe Sinai. […]
Legea dată pe Sinai era o enunţare a principiului dragostei, o revelare pe pământ a legii cerului. Ea a fost încredinţată unui Mijlocitor – a fost rostită de Acela prin a cărui putere inimile oamenilor puteau fi aduse în armonie cu principiile ei. Dumnezeu dezvăluise scopul legii când a declarat poporului Israel: „Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi” (Exodul 22:31).
Dar poporul Israel nu a înţeles natura spirituală a legii şi, mult prea adesea, pretinsa lui ascultare era doar o respectare a formelor şi ceremoniilor, şi nu o consacrare a inimii faţă de suveranitatea iubirii. Când Isus a reprezentat înaintea oamenilor, prin caracterul şi prin lucrarea Lui, atributele sfinte, binevoitoare şi părinteşti ale lui Dumnezeu şi le-a dovedit lipsa de valoare a ascultării pur ceremoniale, conducătorii iudei nu au acceptat şi nici nu au înţeles cuvintele Lui. Ei considerau că El trata prea superficial cerinţele legii, iar când le-a expus adevărurile care erau însuşi sufletul slujirii lor rânduite în mod divin, au privit doar la aspectele exterioare şi L-au acuzat că încerca să o desfiinţeze.
Deşi rostite calm, cuvintele lui Hristos erau pronunţate cu o seriozitate şi o putere care tulburau inima oamenilor. Ei au aşteptat să audă o repetare a tradiţiilor lipsite de viaţă şi a cerinţelor exagerate ale rabinilor, dar degeaba. ,Au rămas uimiţi de învăţătura Lui, căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor” (Matei 7:28,29). Fariseii au observat deosebirea imensă dintre maniera lor de a învăţa şi aceea a lui Hristos. Ei au văzut că adevărul, în maiestatea, puritatea şi frumuseţea lui, cu influenţa lui profundă şi blândă, lua puternic în stăpânire mintea multora. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 45-47
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
