Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit.
Matei 25:35
Familia noastră are o carte de oaspeți pe care am cumpărat-o în timp ce locuiam în Zimbabwe, unde am slujit la Divizia Africa de Sud – Oceanul Indian. Am vrut ceva care să mă ajute să țin o evidență a persoanelor care au mâncat împreună cu noi la masă. De fiecare dată când mă uit peste nume și comentarii, amintirile mă invadează. Uneori îmi amintesc glumele și poveștile pe care le-am împărtășit. Alteori îmi amintesc felurile de mâncare pe care le-am servit și cât de mult ne-am bucurat cu toții de părtășie. Cei mai mulți dintre oaspeții noștri lucrau la firma soțului meu. Uneori erau în tranzit și aveau nevoie să se odihnească un pic. Iar alteori, soțul meu apărea, pur și simplu, cu oaspeți, având încredere că voi pregăti cumva rapid o masă delicioasă.
Faptul că mi-am deschis casa altora mi-a servit ca o modalitate de a-mi verifica prioritățile. Acest lucru a devenit foarte real pentru mine acum câteva săptămâni, când am avut oaspeți din nou. În timp ce musafirii își scriau numele în cartea mea, unul dintre ei m-a întrebat dacă am fost plecați din oraș pentru o vreme. A întrebat pentru că a observat o mare diferență între datele semnăturii ultimului meu invitat și cea a lui. I-am spus că am primit vizite, dar că fie erau persoane pe care le cunoșteam, fie mai fuseseră la noi acasă.
Acest lucru m-a făcut să mă gândesc. Câți străini am avut la masă? Niciunul! Numele din cartea mea de oaspeți sunt ale oamenilor pe care îi cunosc. Lucrăm împreună, mergem la aceeași biserică, suntem în aceleași cercuri. Mi-am dat seama că îmi este ușor să umplu cartea de oaspeți cu nume de prieteni. Și, deși sunt lăudată pentru că îmi deschid casa pentru oaspeți, în realitate ei nu sunt oaspeți. Ei sunt prieteni. Cei mai mulți dintre ei, în special cei care locuiesc în apropiere, ne-au invitat, la rândul lor, în casele lor. Dar Isus așteaptă mai mult de la noi. El ne cere să avem grijă de cei mai puțin binecuvântați decât noi, de cei care sunt în nevoie și să îi vizităm pe cei care nu au familie sau prieteni.
Lumea ne poate lăuda pentru că suntem ospitaliere, dar dacă nu ne pasă de „acești foarte neînsemnați frați”, atunci nu facem ceea ce trebuie. Fie ca Domnul să ne ajute astfel încât, atunci când va veni, să-L auzim spunând: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut” (Matei 25:40).