De ce?
Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi, dar nu omorâţi. (…) Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. – 2 Corinteni 4:8,9,17
La câteva zile după ce taifunul Haiyan a devastat multe insule din Filipine, am participat la serviciile divine ale unei biserici filipineze din zona Toronto. „Dumnezeu reface” era tema programului, la care au participat şi oficialităţi ale statului, şi conducători ai bisericii. Scopul întâlnirii era oferirea de sprijin şi speranţă pentru familiile afectate şi găsirea de căi de împlinire a nevoilor generate de catastrofa naturală.
Pe buzele noastre, ale tuturor, era eterna întrebare din două cuvinte: „De ce?”. De ce să existe atât de mulţi copii rămaşi fără părinţi? De ce să fie atât de mulţi părinţi rămaşi fără copii? De ce să existe atât de mulţi rămaşi fără adăpost sau mâncare? Şi unde era Păstorul cel Bun când s-a iscat dezastrul?
De la căderea omului încoace au existat multe situaţii în care credincioşii au pus această întrebare. Adam şi Eva probabil că au stat lângă corpul ucis al fiului lor Abel si s-au întrebat de ce.
În cadrul programului nostru, atunci când oamenii povesteau ce au pierdut, au curs lacrimi. Dar au curs şi lacrimi de speranţă atunci când au fost citite pasaje din Biblie pentru alinarea sufletelor îndurerate.
„Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme şi nu încetează să aducă rod” (Ieremia 17:7,8).
Pasaje din Psalmul 23 ne-au adus în atenţie alte făgăduinţe de speranţă, ocrotire şi refacere. „Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic” (vers. 1). Fără ndoială că Domnul, Păstorul cel Bun, are grijă de oile Sale. Filipinele se vor reface şi se vor dezvolta din nou.
De această parte a veşniciei s-ar putea să nu avem parte întotdeauna de răs-runsuri la „de ce”-urile noastre. Totuşi, când vom suferi pierderi, Dumnezeu îl va trimite pe Duhul Său cel Sfânt ca răspuns la rugăciunile noastre înălţate în durere şi confuzie. Ne va da credinţa lui Iov, în ciuda pierderilor suferite. Şi, tot ca în cazul iui Iov, noi vom putea fi în stare să spunem în mijlocul nenorocirilor noastre: „Tot voi nădăjdui în El” (Iov 13:15, NTR).
Sona Kennedy-Brown
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
