Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor, (…) ca toţi să fie una, aşa cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. – Ioan 17:20,21

Faptul că rugăciunea pentru unitate între urmaşii Săi a fost o prioritate în mintea Salvatorului nostru chiar înainte de jertfirea Sa pe Calvar constituie o dovadă cu privire la relaţiile mai puţin decât ideale dintre ucenicii Săi. Ultima dorinţă a lui Isus pentru urmaşii Săi a fost ca ei să se înţeleagă între ei.

Epistolele sunt pline de îndemnuri pentru fraţii şi surorile din noile biserici creştine, să se înţeleagă unii cu alţii. Iar sfaturile nu sunt limitate la membrii bisericii, ci îi vizau şi pe conducătorii bisericii.

Romanilor, le-a transmis: „Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice” (Romani 14:1). Unii credeau că pot mânca orice, iar alţii, că există limite cu privire la ce puteau mânca. Indiferent de situaţie, spune Pavel, nu cădeţi în capcana de a vă judeca fratele sau sora care nu face aşa cum credeţi voi de cuviinţă. Şi creştinii din Roma exact asta păreau să facă. După doar câteva versete din capitolul 14, Pavel este obligat să întrebe retoric: „Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău?” (v. 10). În cele din urmă, Pavel îndeamnă: „Aşadar să urmărim lucrurile care duc la pacea şi zidirea noastră” (v. 19).

Din nou, de data aceasta creştinilor corinteni, Pavel le evidenţiază obiceiurile şi atitudinile care ameninţau unitatea credincioşilor. „În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?” (1 Corinteni 3:3). Corintenii erau împărţiţi în funcţie de apostolul sau de conducătorul bisericii care le arătase Evanghelia. Ni-i putem imagina susţinând că Pavel avea mai multă „autoritate” decât Apollo, din moment ce fusese chemat de Isus însuşi. Pavel susţine că niciun om nu este o insulă, că el însuşi nu şi-ar fi putut face lucrarea fără Apollo şi nici Apollo fără Pavel, nici Petru fără Pavel şi invers, concluzionând: „Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:9).

Pavel înţelege unitatea bisericii în direcţia atingerii scopului sfânt de zidire a trupului lui Hristos, biserica.

Lourdes Morales-Gudmundsson

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn