Mâinile pline de dragoste

Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri. (Coloseni 4:2)

Poate simţi toamna cum se strecoară în suflet şi ţi-e dor de tinereţe, de cascadele de râs ale copiilor şi de uşile care se deschid cu grabă, de strigătul uneori supărat, alteori de învingător: „Mamaaaaaaaaa!!!!” Şi simţi toamna cum coboară din copaci până în pragul casei tale şi vezi copiii cum îşi strâng bagajele şi amintirile, închizând cu zgomot uşa de la intrare. Rămâi să priveşti din prag spre succesele sau nerealizările lor, aştepţi veşti care uneori sosesc atât de rar…. Ce-i de făcut? Deschide Cartea de căpătâi şi spune-I dorul tău Aceluia care Şi-a trimis Copilul în valea cu spini. El îţi poate înţelege durerea şi îngrijorarea. Mâinile mamei au un rol esenţial în dezvoltarea copilului. La început sunt leagăn, apoi mâinile mamei asigură îmbrăcatul, hrana, confortul. Uite aşa puii cresc, dar mâinile mamei îi petrec la gară cu pachete şi-apoi se-ntorc în cămăruţă pentru a fi înălţate spre cer. Cine ştie dacă veştile bune primite de la şcoli sau de prin lume nu sunt un răspuns pentru mâinile ce n-au obosit să se înalţe?

Îmi amintesc cu drag de Moise, care a înţeles că era suficient să înalţe mâinile, că biruinţa lor era de fapt în mâinile lui ridicate, şi a ignorat oboseala, a acceptat ajutorul, numai ca lupta să fie câştigată. Am auzit spunându-se uneori: „Mă rog şi eu, ce altceva să mai fac…” Nu privi ca pe o resemnare sau pasivitate statul pe genunchi înaintea lui Dumnezeu. Rugăciunea mamei este secretul succesului lor. Chiar dacă uneori pare că dragii noştri suferă, e poate calea lui Dumnezeu de a ni-i salva. Nu le poate forţa sau anula voinţa, dar le trimite mesaje de dragoste până când, cine ştie când, cei pe care îi purtăm pe braţele noastre de rugă vor hotărî să înalţe propriile mâini spre cer. Sau dacă şi ei se roagă, cu atât mai bine! E toamna şi cuibul cald rămâne în urmă, copiii îşi strâng bagajul şi amintirile pentru a le purta prin oraşul cel mare, care parcă ni-i înghite. Dar mâinile tale nu au voie să se odihnească. Întotdeauna, ştiut sau nu, un copil are nevoie de mâinile mamei lui.

„Este cu neputinţă de estimat influenţa unei mame care se roagă. Ea îl recunoaşte pe Dumnezeu în toate căile ei. Ea îşi duce copiii în faţa harului şi îi prezintă în faţa Domnului Isus, implorând binecuvântarea Sa asupra lor. Influenţa acestor rugăciuni este pentru copii ca un «izvor de viaţă», … este cel mai mare ajutor în mijlocul frământărilor, grijilor şi poverilor vieţii.” (Ellen G. White, Căminul adventist, p. 245)

Ramona Costea, Buzău, Muntenia