Făgăduinţă împlinită (II)

Toţi cei ce şedeau… s-au uitat ţintă… şi faţa lui li s-a arătat ca o faţă de înger. (Faptele apostolilor 6:15)

M-am prins de făgăduinţele divine, iar experienţa s-a derulat în continuare prin holurile şi în saloanele spitalului CFR. Acolo l-am întâlnit pe cel ce trebuia să-şi împlinească misiunea de înger pentru mine. Doctorul le promisese membrilor de comitet şi cred că şi Domnului că va avea grijă de mine. Din primele momente, l-am cunoscut ca pe un om blând, dar hotărât, plin de compasiune, dar şi autoritate. În zilele dinaintea operaţiei, m-am preocupat de ceilalţi pacienţi, vorbindu-le despre bunătatea lui Dumnezeu, prin cuvânt sau faptă. Doctorul mă vizita des şi una din noile mele prietene a spus: „Ce vrea doctorul acesta? Cred că vrea bani, deoarece vine aşa des pe la tine!” I-am spus că Dumnezeu pune dragoste în oameni, iar cei care o acceptă în vieţile lor o împărtăşesc cu alţii. S-au mirat cu toţii că mai există astfel de oameni. În ziua operaţiei, m-am pregătit ca şi când nu aş mai deschide ochii decât în ziua învierii. Eram prima pacientă, la 8 dimineaţa. Inima îmi era liniştită şi pacea mă cuprindea în timp ce toţi cei din sala de operaţie îşi conectau şi probau aparatura.

M-am simţit ca Isaac, care a acceptat de bunăvoie să se întindă pe altarul ridicat de tatăl său. Atunci a venit din nou cel care îmi era destinat ca înger uman şi m-a luat de mână întrebându-mă: „Ce aşteptaţi?” I-am spus: „Ceva bun pentru mine şi cei de lângă mine.” Nu am mai fost conştientă decât în clipa când în depărtare cineva striga: „Luaţi-i masca!”

Spre seară, am văzut două umbre ce-mi făceau cu mâna şi cu greu i-am desluşit pe fiul meu şi prietena lui, apoi am adormit din nou. După cele şapte zile petrecute la reanimare, am fost mutată singură într-un salon. Acolo citeam, mă rugam şi ascultam muzică, când mi s-a spus că voi pleca acasă, însă anestezista a constatat că nu mi s-a scos tubul de dren, deci nu puteam pleca. Atunci, am sunat doctorul să-i spun despre lucrul acesta. Mi-a răspuns că nu e în spital şi nu va fi nici ziua următoare. Era ora 21 şi m-am resemnat, spunându-mi că e nevoie să mai aştept. Însă, în câteva minute, a apărut de acasă, grăbit, cu faţa transpirată şi mi-a scos tubul. L-am întrebat: „De ce aţi venit?” şi mi-a răspuns simplu: „Pentru că m-aţi chemat.” înainte de a pleca acasă şi-a luat timp, învăţându-mă tot ce am de făcut ca să-mi fie bine. L-am întrebat: „Cum vă pot răsplăti?” şi el mi-a spus: „Tot ce-mi doresc e să vă fie bine. Aceasta e împlinirea mea.”

Cred că uneori şi îngerii poartă mănuşi. Mănuşi albe. Chiar dacă îngerii iau chip de om sau oamenii iau chip de îngeri, să-i preţuim, căci au fost trimişi de Dumnezeu însuşi.

Liliana Brodoceanu, Vaslui, Moldova