Două-trei căi….

Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. (Proverbele 16:9)

M-am născut într-o familie simplă. Credinţa tuturor celor din sat la acea dată era ortodoxă. Mai târziu, au apărut şi neoprotestanţii. Tata era atras de Biblie, a studiat şi s-a convertit la un moment dat. Dar mama i s-a împotrivit; la bătrâneţe însă, s-a convertit şi ea.

La vârsta când eu eram în stare să aleg, aveam în faţă trei cărări: una pe care mergea mama, care mă presa să nu las „calea moşilor şi a strămoşilor”, alta era cea a lui tata (penticostală) şi a treia pe care o descoperisem (în mod sigur nu întâmplător) în timpul studiilor postliceale, prin familia unei colege prietene. Pentru că voiam să-L urmez pe El, L-am întrebat prin rugăciune: „Doamne, care-i calea? Ce aştepţi Tu de la mine?”

Am primit destule dovezi convingătoare, „stă scris” era cea mai puternică, şi pentru că L-am crezut pe Dumnezeu pe cuvânt, am pornit împreună cu El pe cea de-a treia cale, necunoscută familiei mele. Cum am aflat despre Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea? Am fost invitată de prietena mea în vacanţa de vară, la ea acasă, unde mi-am găsit un serviciu pentru trei luni. Am acceptat fericită. La Tehnică sanitară intrasem cu bursă, dar n-am vrut să mai fiu povară pentru părinţi, să le cer bani, aşa că am lucrat.

Sâmbăta am adunat câteva rufe din ce aveam cu mine, puţine la număr, ca să le spăl. Tatăl ei, un om al credinţei, m-a luat deoparte şi mi-a citit porunca a patra din Decalog: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău… Să nu faci nicio lucrare în ea… De aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o” (Exodul 20:8-11).

Eram vizată direct, dar am cerut lămuriri. De ce e sâmbăta a şaptea zi şi nu duminica, aşa cum fusesem învăţată? Aşa a început călătoria mea în credinţă. N-am spălat haine, ci am mers cu ei la Casa Domnului şi am văzut cum ne spală Domnul de păcate – era un botez. Am găsit răspuns la întrebările mele şi, la încheierea celor trei ani de studiu, am încheiat şi eu legământ cu Domnul meu, pe care-L urmez cu mare drag de 42 de ani.

„Cred şi-L ascult şi-L iubesc tot mai mult” sunt cuvintele unei cântări, dar şi o realitate în viaţa mea.
Ce cale să alegi? Roagă-te şi decide şi tu azi!

Florica Sălăjean, Baia Mare, Transilvania de Nord