Planurile iară greş ale lui Dumnezeu (I)

Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta şi binecuvântarea Mea, peste odraslele tale… (Isaia 44:3)

Locuiam într-o garsonieră din Cluj, în chirie. Era o dimineaţă însorită, dar eu mă simţeam rău. M-am gândit să studiez şi am deschis Biblia chiar aici, la Isaia 44:3. Era singurul text subliniat de mine pe aceste două pagini ale Scripturii. L-am citit, m-am cutremurat şi mi-am zis: De ce aşa repede? Nu vreau încă să am copii. Aveam doar cinci luni de la căsătorie. Dar Dumnezeu ştia mai bine. M-am rugat apoi să fie fetiţă şi chiar cum să arate. Vroiam să aibă părul cârlionţat, ca tatăl ei, să fie blondă şi cu ochi albaştri ca şi mine. Azi mă bucur de fetiţa mea de 11 ani, născută sănătoasă, pictată de Dumnezeu exact cum mi-am imaginat-o.

La zece luni de la naşterea lui Miriam, eram din nou însărcinată. Nu mi-a fost uşor să o iau de la început. Însă am primit din partea lui Dumnezeu aceeaşi făgăduinţă, încă o dată. O sarcină atât de uşoară şi un copil atât de frumos! Astfel că, pe când Miriam împlinea un an şi şapte luni, Florin junior întregea familia noastră – un copil drăgălaş şi plin de viaţă. Doi copii, care mi-au umplut viaţa cu bucurie cum nimic altceva n-ar fi putut să o facă.

Pentru că am stat cu copiii acasă şase ani consecutivi, îmi doream să lucrez şi eu altceva decât să fac mâncare, curăţenie şi administrarea casei, îmi place enorm profesia soţului meu de avocat, aşa că…, deşi am terminat o facultate de psihologie, îmi doream să mai fac una. Zis şi făcut. Doar că nu prea apucasem să mă consult cu Dumnezeu pentru această problemă şi nu aşteptasem un răspuns concret din partea Lui.

Era undeva spre sfârşitul lunii august. Penultima zi de înscriere la facultate. Mi-am pregătit actele cât am putut de repede şi fuga la facultate să mă înscriu. Completez toate formulare şi, pe când să le predau, o doamnă anunţă că nu se mai pot face înscrieri pentru că, în urmă cu zece minute, picase toată reţeaua de internet a universităţii, lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria instituţiei. Nu poate fi din cauza mea, mi-am zis. E prea de tot, încercam eu să mă liniştesc. Dar doamna era foarte hotărâtă. Cine voia să se înscrie urma să vină a doua zi. Am plecat cu sufletul răvăşit, că poate acesta era planul lui Dumnezeu, dar nu foarte plăcut pentru mine. Îmi doream să termin Dreptul şi să apăr toate femeile şi bărbaţii părăsiţi din căsătorii. Puneam chiar patimă când auzeam că cineva şi-a părăsit partenerul pentru altcineva.

Intenţiile şi planurile noastre pot să ni se pară bune, dar Dumnezeu are privirea de ansamblu. Merită să luăm aminte la călăuzirea Lui astăzi.

Mirabela Luduşan, Nazna, Transilvania de Sud