Porunca a VIII-a
Să nu furi. (Exodul 20:15)
Chiar dacă am fost săraci, n-am dus lipsă de nimic esenţial. Părinţii mereu m-au învăţat că trebuie să fim cinstiţi. Mama se îngrijea să avem ce pune pe masă, ne pregătea deserturi foarte bune în casă, dar, ca toţi copiii, pofteam şi tânjeam şi la cele din magazin.
Pe când eram în clasele primare, să fi avut vreo 9-10 ani, m-a trimis mama la alimentară să iau ulei şi zahăr. Pentru că sacoşa era mai mare şi permitea să „arunci” în ea ceva mic şi dulce, fără să observe vânzătoarele, am dat frâu liber imaginaţiei şi… am furat. Ce?! O eugenie… de 65 de bani! Dacă m-aş fi străduit mai bine, cred că aş fi adunat cei 65 de bănuţi de prin praful străzii, dar tentaţia, ispita, gândul că nu se bagă de seamă o eugenie pe fundul sacoşei, ideea că nu m-a văzut nimeni, a avut succes. Hm… Cum mai bate Diavolul toba după ce i-ai picat în capcană şi cum te face de râsul lumii! Păi, am tras o ruşine, pentru că au aflat toţi vecinii; în alimentară mai era o „prietenă” care a văzut muştruluiala pe care mi-au făcut-o gestionarele. Prietenii mei de bloc mi-au auzit plânsul când mi-a aplicat tata „corecţia”, după ce a trebuit să facă faţă ruşinii faţă de mustrarea şi batjocura primite de la şefa magazinului. Şi acum port semnul cataramei de la cureaua de pionier pe mâna stângă! Nu e rău, acest semn mi-a amintit mereu să nu mai fac!
Dar de ce ar fi fost nevoie de această experienţa ruşinoasă, când poruncile le învăţasem pe de rost de mic copil, le-am recitat frumos la programul muzical în biserică, le spuneam, la rugăminţile mamei, ori de câte ori venea cineva în vizită la noi, şi mama dorea să le demonstreze ce fată cuminte are… De ce, oare, când a fost nevoie să pun în apbcare, nu mi-am amintit porunca şi am făcut exact pe dos?! Şi apostolul Pavel ne spune în Romani 7:19: „Binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac.” Cel rău găseşte cele mai bune metode pentru ca să ne facă să cădem pradă ispitelor lui, însă nu trebuie să-i dăm satisfacţia aceasta. Dacă s-a întâmplat, ştim că avem un Dumnezeu care ne iartă şi aşteaptă să-I cerem ajutorul şi ne-a promis că va fi cu noi! Sunt adult acum şi-mi amintesc de-această întâmplare şi mi-e ruşine. M-am căit, m-am rugat şi continuu să mă rog ca Dumnezeu să-mi amintească mereu ce am învăţat din Scriptură şi să folosesc la timpul potrivit! E important pentru viaţa mea de creştin şi pentru slava Lui!
Eşti şi tu ispitită să furi prin felul tău de a fi atenţie, admiraţie, priviri sau influenţa şi credibilitatea unei persoane prin ceea ce spui? Furi uneori timp sau bani pentru plăceri egoiste? Domnul vrea să-ţi ofere acum, cât e har, iertare şi biruinţă.
Mirela Atomei, Bacău, Moldova
