Isaia 17
Isaia 17
1 Prorocie împotriva Damascului.
„Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dărâmături;
2 cetăţile Aroerului sunt părăsite, sunt date spre păşune turmelor care se culcă nestingherite acolo.
3 S-a isprăvit cu cetăţuia lui Efraim şi s-a sfârşit cu împărăţia Damascului; dar rămăşiţa Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel, zice Domnul oştirilor.
4 În ziua aceea, slava lui Iacov va fi slăbită, şi grăsimea cărnii lui va pieri.
5 Se va întâmpla ca atunci când strânge secerătorul grâul, şi braţul lui taie spicele; da, ca la strânsul spicelor în valea Refaim;
6 vor mai rămâne doar câteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline, pe vârful crengilor, patru sau cinci, în ramurile cu roade, zice Domnul Dumnezeul lui Israel.”
7 În ziua aceea, omul se va uita spre Făcătorul său, şi ochii i se vor întoarce spre Sfântul lui Israel;
8 nu se va mai uita spre altare, care sunt lucrarea mâinilor lui, şi nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astartei şi la stâlpii închinaţi soarelui.
9 În ziua aceea, cetăţile lui întărite vor fi ca dărâmăturile din pădure şi de pe vârful muntelui, părăsite odinioară înaintea copiilor lui Israel: va fi un pustiu!
10 Căci ai uitat pe Dumnezeul mântuirii tale şi nu ţi-ai adus aminte de Stânca scăpării tale. De aceea ţi-ai sădit răsaduri plăcute şi ai sădit butuci străini.
11 Când i-ai sădit, i-ai înconjurat cu un gard, şi în curând i-ai văzut înflorind. Dar culesul roadelor a fugit tocmai în clipa veseliei, şi durerea este fără leac.
12 Vai! ce vuiet de popoare multe, care urlă cum urlă marea! Ce zarvă de neamuri, care mugesc cum mugesc nişte ape puternice.
13 Neamurile mugesc cum mugesc apele mari… Dar când le mustră Dumnezeu, ele fug departe, izgonite ca pleava de pe munţi la suflarea vântului, ca ţărâna luată de vârtej.
14 Seara, vine o prăpădenie neaşteptată, şi până dimineaţa, nu mai sunt! Iată partea celor ce ne jupoaie şi soarta celor ce ne jefuiesc.
