Studiul IV – Trimestrul I

Vineri , 24 ianuarie 2014

Soarele apune la ora 17:12

 

Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, capitolele „Binecuvântarea copiilor” (p. 511-517) şi „Templul curăţit din nou” (p. 592); Mărturii, vol. 6, capitolul „Botezul” (p. 93-95) şi Educaţie, capitolul „Studierea şi predarea Bibliei” (p. 190-192).

Este adevărat şi azi faptul că cei mai receptivi la învăţăturile Evangheliei sunt copiii; inima lor este deschisă faţă de influenţele divine şi este în stare să reţină învăţăturile primite. Şi copiii mici pot să fie creştini şi să aibă o experienţă potrivită cu vârsta lor. Ei au nevoie să fie educaţi în lucrurile spirituale şi părinţii ar trebui să îi ajute, prin orice mijloc, să-şi formeze caracterul după asemănarea lui Hristos.

Taţii şi mamele ar trebui să privească la copiii lor ca la cei mai tineri membri ai familiei Domnului, încredinţaţi lor spre a-i pregăti pentru cer. Învăţăturile pe care noi înşine le primim de la Hristos trebuie să li le dăm copiilor noştri, aşa cum pot înţelege minţile lor tinere, dezvăluindu-le puţin câte puţin din frumuseţea principiilor cerului.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 515

Întrebări pentru discuţie

1. De ce crezi că majoritatea credincioşilor L-au acceptat pe Domnul Hristos la tinereţe, şi nu la maturitate? Scepticii pun faptul acesta pe seama naivităţii şi a ignoranţei. Îl acceptă tinerii mai uşor pe Domnul Hristos din cauză că ei nu au devenit încă atât de înrădăcinaţi în cinism şi în scepticism ca adulţii sau, altfel spus, din cauză că inocenţa şi deschiderea lor îi face mai sensibili la îndemnurile Duhului Sfânt?

2. Cum se poate organiza biserica de astăzi pentru a semăna mai mult cu Hristos în privinţa eforturilor depuse pentru copii? Ce pot face membrii pentru a fi mai prietenoşi cu tinerii care poate că adoptă vestimentaţii mai bizare, au gusturi muzicale mai puţin obişnuite şi, uneori, un comportament excentric? Ce poate face biserica pentru a fi mai energică şi pentru a atrage astfel tineri activi?

3. Ce pot face membrii în mod concret pentru a fi gata să le răspundă tinerilor care sunt interesaţi să se boteze şi doresc să îşi predea viaţa lui Hristos?

4. Meditează la însuşirile generale ale copiilor, care L-au determinat pe Isus să facă următoarea declaraţie: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 18:3). Ce înseamnă aceste cuvinte? Ce nu înseamnă?

*

*****

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL I

Pildele sau Proverbele lui Solomon 20

 
1. Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept. –
2. Frica pe care o insuflă împăratul este ca răcnetul unui leu, cine îl supără, păcătuieşte împotriva sa însuşi. –
3. Este o cinste pentru om să se ferească de certuri; dar orice nebun se lasă stăpânit de aprindere. –
4. Toamna, leneşul nu ară; la secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic! –
5. Sfaturile în inima omului sunt ca nişte ape adânci, dar omul priceput ştie să scoată din ele. –
6. Mulţi oameni îşi trâmbiţează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios? –
7. Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el! –
8. Împăratul, care şade pe scaunul de domnie al dreptăţii, risipeşte orice rău cu privirea lui. –
9. Cine poate zice: „Mi-am curăţat inima, sunt curat de păcatul meu”? –
10. Două feluri de greutăţi şi două feluri de măsuri sunt o scârbă înaintea Domnului. –
11. Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată şi fără prihană. –
12. Urechea care aude şi ochiul care vede, şi pe una şi pe celălalt, Domnul le-a făcut. –
13. Nu iubi somnul, căci vei ajunge sărac; deschide ochii şi te vei sătura de pâine. –
14. „Rău! Rău!” zice cumpărătorul, şi plecând, se fericeşte. –
15. Este aur şi sunt multe mărgăritare; dar buzele înţelepte sunt un lucru scump. –
16. Ia-i haina, căci s-a pus chezaş pentru altul; şi ţine-l zălog pentru alţii. –
17. Pâinea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriş. –
18. Planurile se pun la cale prin sfat! Fă războiul cu chibzuinţă. –
19. Cine umblă cu bârfe dă pe faţă lucrurile ascunse; şi cu cel ce nu-şi poate ţine gura să nu te amesteci. –
20. Dacă cineva blestemă pe tatăl său şi pe mama sa, i se va stinge lumina în mijlocul întunericului. –
21. O moştenire repede câştigată de la început, nu va fi binecuvântată la sfârşit. –
22. Nu zice: „Îi voi întoarce eu răul!” Nădăjduieşte în Domnul, şi El te va ajuta. –
23. Domnul urăşte două feluri de greutăţi, şi cântarul mincinos nu este un lucru bun. –
24. Domnul îndreaptă paşii omului, dar ce înţelege omul din calea sa?
25. Este o cursă pentru om să facă în pripă o făgăduinţă sfântă, şi abia după ce a făcut juruinţa să se gândească. –
26. Un împărat înţelept vântură pe cei răi şi trece cu roata peste ei. –
27. Suflarea omului este o lumină a Domnului, care pătrunde până în fundul măruntaielor. –
28. Bunătatea şi credincioşia păzesc pe împărat, şi el îşi întăreşte scaunul de domnie prin bunătate. –
29. Slava tinerilor este tăria, dar podoaba bătrânilor sunt perii albi. –
30. Mijloacele de vindecare pentru cel rău sunt bătăile şi vânătăile până la rană. –
 
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO