Credinţa nu încurajează păcatul
Studiul 4
Joi , 20 octombrie 2011
Una dintre principalele acuzaţii care îi erau aduse lui Pavel era aceea că Evanghelia lui, a îndreptăţirii numai prin credinţă, îi încuraja pe oameni să păcătuiască (vezi Rom. 3,8; 6,1). Acuzatorii comentau că, dacă nu li se impune să ţină Legea pentru a fi acceptaţi de Dumnezeu, oamenii nu mai au de ce să se preocupe de modul în care trăiesc.
Romani 3
8. Şi de ce să nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, care ne vorbesc de rău, că spunem noi? Osânda acestor oameni este dreaptă.Romani 6
1. Ce vom zice, dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?7. Cum răspunde Pavel acuzaţiei că doctrina îndreptăţirii numai prin credinţă ar încuraja comportamentul păcătos? Gal. 2,17.18
Galateni 2
17. Dar, dacă, în timp ce căutăm să fim socotiţi neprihăniţi în Hristos, şi noi înşine am fi găsiţi ca păcătoşi, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum! 18. Căci, dacă zidesc iarăşi lucrurile pe care le-am stricat, mă arăt ca un călcător de lege. Pavel răspunde la învinuirile adversarilor lui printr-o negaţie categorică: „Nicidecum!” Deşi se mai întâmplă ca omul să cadă în păcat după ce s-a întors la Hristos, nu Hristos este responsabil de căderea lui. Când încalcă Legea, omul este cel care comite păcatul.
8. Cum descrie Pavel unirea lui cu Isus Hristos? Cum respinge el aici obiecţiile ridicate de adversarii săi? Gal. 2,19-21
Galateni 2
19. Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. 20. Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. 21. Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.Pavel consideră că argumentele adversarilor săi sunt pur şi simplu absurde. Acceptarea lui Hristos prin credinţă nu este un fapt neînsemnat, nu este un joc imaginar, în care Dumnezeu îl socoteşte pe un om neprihănit în pofida faptului că nu există nicio schimbare în modul lui de a trăi. Dimpotrivă, acceptarea lui Hristos prin credinţă este un eveniment radical. Ea presupune unirea totală cu Hristos – o unire atât în moarte, cât şi în înviere. Spiritual vorbind, Pavel spune că noi suntem răstigniţi împreună cu Hristos şi că vechile noastre căi păcătoase înrădăcinate în egoism se sfârşesc acolo (Rom. 6,5-14). În momentul acela, ne despărţim total de trecutul nostru. Toate lucrurile s-au făcut noi (2 Cor. 5,17). De asemenea, suntem înviaţi la o viaţă nouă în Hristos. Hristos cel înviat trăieşte în noi, făcându-ne cu fiecare zi tot mai asemănători cu El. Prin urmare, credinţa în El nu este un pretext pentru păcat, ci o chemare la o relaţie cu Hristos mai profundă şi mai puternică decât ar fi posibilă vreodată în religia bazată pe Lege.
Romani 6
5. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. 6. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; 7. căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. 8. Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, 9. întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. 10. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. 11. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. 12. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. 13. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. 14. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.2 Corinteni 5
17. Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.Ce părere ai despre acest concept al mântuirii numai prin credinţă, fără faptele Legii? Te sperie puţin, gândindu-te că ea ar putea fi o scuză pentru păcat sau te bucuri de ea? Ce îţi spune răspunsul tău despre concepţia ta despre mântuire?
