[duminică, 4 mai] Jertfe inutile?

 

 

 

Uneori compararea a două idei poate fi foarte edificatoare. Se pot învăța multe despre natura jertfei din perspectivă biblică, dacă se pornește de la faptul că Dumnezeu a respins efectiv jertfele poporului Său.

 

1. Compară Isaia 1:2-15 cu Isaia 56:6,7 și Psalmii 51:17. Ce lecții importante despre jertfe sunt prezentate aici?

 

Isaia 1:2-15

„2 Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, Pământule, căci Domnul vorbeşte: „Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea. 3 Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine.” 4 Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele… 5 Ce pedepse noi să vă mai dea, când voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău? Tot capul este bolnav şi toată inima suferă de moarte! 6 Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos, ci numai răni, vânătăi şi carne vie, nestoarse, nelegate şi nealinate cu untdelemn: 7 ţara vă este pustiită, cetăţile vă sunt arse de foc, străinii vă mănâncă ogoarele sub ochii voştri, pustiesc şi nimicesc, ca nişte sălbatici. 8 Şi fiica Sionului a rămas ca o colibă în vie, ca o covercă într-un câmp de castraveţi, ca o cetate împresurată. 9 De nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o mică rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora. 10 Ascultaţi Cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei! 11 „Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile-de-tot ale berbecilor şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor. 12 Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile? 13 Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! 14 Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. 15 Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi şi, oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge!”

 

Isaia 56:6,7

„6 Şi pe străinii care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească şi să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi vor stărui în legământul Meu, 7 îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt şi-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile-de-tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.”

 

Psalmii 51:17

„Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită”.

 

Acest episod tragic din istoria poporului Israel nu era prima oară când Dumnezeu respingea o jertfă; ceva asemănător s-a întâmplat mai la începutul istoriei mântuirii, când jertfa lui Abel a fost acceptată și recunoscută de Dumnezeu, iar cea a lui Cain nu a fost. Acest episod timpuriu ne oferă o altă ocazie de a compara jertfele acceptabile cu cele neacceptabile (vezi Geneza 4:3-7 și Evrei 11:4).

 

În vremea lui Isaia, cei din poporul Israel îndeplineau doar forme, bifând la nivel intelectual anumite aspecte religioase, într-o încercare minimă de a-L împăca pe Dumnezeu, în timp ce trăiau după bunul lor plac. Jertfele lor aveau în centru propriile lor persoane, la fel ca jertfa lui Cain, și nu o atitudine de predare și supunere față de Dumnezeu.

 

Aceeași atitudine animă imperiile acestei lumi: autosuficiența. Cain voia să trăiască după bunul său plac și să Îi ofere lui Dumnezeu un simplu ritual, în condițiile stabilite de el ca om. Nu putem decât presupune că Îl privea pe Dumnezeu ca pe un inconvenient, un obstacol în calea stabilirii propriului curs, dar se temea de Dumnezeu suficient cât să îndeplinească formele. Abel însă a adus jertfa cerută de Dumnezeu, jertfa care exprima promisiunea făcută de Dumnezeu cu privire la venirea lui Mesia (Geneza 3:15): un miel, care arăta spre actul salvator al lui Hristos de la Calvar.

 

„Abel a înțeles marele principiu al răscumpărării. El s-a recunoscut păcătos, a văzut păcatul și plata păcatului, moartea, stând între sufletul lui și comuniunea cu Dumnezeu. El a dus jertfa înjunghiată, o viață sacrificată, recunoscând astfel cerința legii care fusese călcată. Prin sângele vărsat, a privit la jertfa viitoare – Hristos murind pe crucea Golgotei – și, punându-și încrederea în ispășirea ce urma să fie adusă acolo, a primit mărturia că este îndreptățit, iar jertfa sa a fost primită” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 72).

 

Este esențial să ne ferim de simpla îndeplinire a ritualurilor. Simți personal ce înseamnă să depinzi în totalitate de moartea Domnului Isus ca singura speranță de mântuire?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO