[duminică, 27 aprilie] Cea dintâi poruncă

 

 

Edenul era o sală de clasă pentru primii oameni creați de Dumnezeu, un loc în care ei și urmașii lor aveau să învețe la nesfârșit despre Creator din interacțiunea lor cu lumea creată. „Cei doi, care alcătuiau perechea sfântă, nu erau numai copii sub grija părintească a lui Dumnezeu”, afirmă Ellen G. White, „ci și elevi primind învățături din partea atotcunoscătorului Creator. […] Tainele universului vizibil […] le asigurau o sursă inepuizabilă de instruire și încântare” („Patriarhi și profeți”, p. 50, 51).

 

1. Studiază Geneza 2:9-17. Care a fost prima poruncă, o interdicție, dată de Dumnezeu omenirii și de ce era atât de importantă?

 

Geneza 2:9-17

„9 Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. 10 Un râu ieşea din Eden şi uda grădina, şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe. 11 Numele celui dintâi este Pison; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur. 12 Aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte şi bedelion, şi piatră de onix. 13 Numele râului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş. 14 Numele celui de al treilea este Hidechel[a]. El curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea râu este Eufratul. 15 Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească. 16 Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci, după plăcere, din orice pom din grădină, 17 dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.”

 

Prima utilizare a rădăcinii verbale țawah, „a porunci”, apare în Geneza 2:16,17, în porunca pe care Dumnezeu le-a dat-o oamenilor de a nu mânca din pomul cunoștinței binelui și răului. Cum poate fi interzisă o parte din cunoaștere? Nu este întotdeauna util să experimentăm și să știm mai multe? Nu și conform Scripturii: Dumnezeu voia să Își educe temeinic ființele create, ferindu-le în același timp de suferința pe termen lung pe care le-ar fi cauzat-o o anumită cunoaștere, cum ar fi ceea ce avea să se întâmple mai târziu, când oamenii au ales să se conducă singuri în loc să fie conduși de Domnul Însuși.

 

Milenii mai târziu, când poporul Israel a cerut un rege – „împărat” –, Dumnezeu i-a prezentat consecințele (după cum am descoperit săptămâna trecută) și i-a făcut cunoscut poporului Său faptul că decizia de a renunța la conducerea Lui directă avea să persiste până la sfârșitul timpului. Pe măsură ce regii lui Israel au devenit din ce în ce mai răi, poporul legământului lui Dumnezeu a devenit atât de lumesc și s-a îndepărtat atât de mult de scopul său, încât Dumnezeu i-a dat și mai mult din ceea ce își dorea: o conducere omenească.

 

Studierea cărții Daniel cu acest context în minte poate fi edificatoare: succesiunea imperiilor descrisă în viziuni este o inculpare, o acuzare, nu numai a „neamurilor” – a neevreilor –, ci și a eșecurilor poporului Israel, a refuzului de a-I urma mițwot-urile (poruncile). Secole de subjugare, în locul libertății oferite inițial în Eden, aveau să devină noua sală de clasă în care inimile doritoare puteau fi martore la contrastul izbitor dintre împărățiile acestei lumi și împărăția lui Dumnezeu.

 

Gândește-te la tipurile de cunoaștere, chiar și din zilele noastre, pe care mulți ar face bine să nu le aibă. Cum ne ajută lucrul acesta să înțelegem ce a fost interzis în Eden?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO