Studiu suplimentar

Citeşte capitolul „Samson”, din cartea Patriarhi şi profeţi, de Ellen G. White.

„Făgăduinţa dată de Dumnezeu lui Manoah a fost împlinită la vremea ei prin naşterea unui fiu, căruia i s-a dat numele Samson. Pe măsură ce creştea, băiatul dovedea că era înzestrat cu o putere fizică nemaipomenită. Totuşi, aceasta depindea nu atât de mult – cum de altfel ştiau prea bine şi Samson, şi părinţii lui – de muşchii lui cei puternici, cât de starea lui de nazireu, al cărei semn era părul lui lung. Dacă ar fi îndeplinit poruncile dumnezeieşti tot atât de credincios ca şi părinţii lui, Samson ar fi avut parte de o viaţă nobilă şi fericită. Dar relaţiile cu cei idolatri l-au stricat. Întrucât orăşelul Ţorea se afla aproape de hotarul filistenilor, Samson s-a împrietenit cu ei. În felul acesta, din tinereţe a avut relaţii apropiate a căror influenţă i-au întunecat toată viaţa. Lui Samson i-a plăcut o tânără care locuia în orăşelul filistean Timna şi s-a hotărât să o ia de soţie. Singurul răspuns dat părinţilor săi temători de Dumnezeu, care s-au străduit să-l convingă să renunţe la planul său, a fost: ’Îmi place’. În cele din urmă, părinţii au cedat dorinţelor lui şi nunta a avut loc.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, pag. 562.

Întrebări pentru discuţie:

1. G. Gordon Liddy a fost unul dintre ticăloşii care au pus la cale conspiraţia Watergate. El a sfârşit prin a fi condamnat la cea mai lungă perioadă de închisoare dintre toţi cei care au fost implicaţi în acest scandal care a cutremurat Statele Unite, în anii 1970. Într-o ocazie, încercând să recruteze o tânără pentru activităţi criminale, Liddy a invitat-o la restaurant. În timpul discuţiei, ea l-a întrebat ce motiv ar fi putut să aibă pentru a avea încredere în el; adică, în caz că el ar fi fost prins, cum putea fi sigură că nu avea să o denunţe şi pe ea. Pentru a-i dovedi tinerei cât de stăpân pe el era, Liddy şi-a aşezat degetul pe flacăra lumânării care ardea pe masă şi l-a ţinut acolo până când carnea i-a luat foc. Prin aceasta, el a vrut să-i arate câtă stăpânire de sine avea, cât de bine îşi putea controla reacţiile. Cum se compară acest gen de autocontrol cu roada Duhului despre care am studiat în această săptămână ? Putem găsi ceva nobil şi înălţător în acest fel de stăpânire de sine ? Sunt stăpânirea de sine şi disciplina întotdeauna bune?

2. Cum putem evita pericolul de a face din stăpânirea de sine o formă de legalism ?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO