Un gând de încheiere

„Asupra Domnului Hristos, ca Înlocuitor şi Garant al nostru, a fost aşezată nelegiuirea noastră, a tuturor. El a fost pus în rândul celor fără de lege, ca să ne poată răscumpăra de sub condamnarea Legii. Vinovăţia fiecărui urmaş al lui Adam apăsa asupra inimii Sale. Mânia lui Dumnezeu faţă de păcat, manifestarea teribilă a neplăcerii Sale faţă de nelegiuire umpleau de groază inima Fiului Său. (…) Retragerea privirii Tatălui de la Mântuitorul în această oră a supremei dureri a străpuns inima Sa cu o întristare ce nu va putea să fie înţeleasă niciodată de om. Atât de mare a fost chinul acesta, încât durerea fizică de-abia mai era simţită.” – Ellen G. White, Viața lui Iisus, ed. 2015, p. 653–654 (753)

„Acum, Luther şi-a asumat cu îndrăzneală rolul de apărător al adevărului. Vocea lui a fost auzită de la amvon rostind o avertizare serioasă şi solemnă. El le explica oamenilor caracterul ofensator al păcatului şi îi învăţa că omului îi este imposibil ca, prin propriile fapte, să-şi micşoreze vina sau să scape de pedeapsă. Nimic altceva nu poate să-l mântuiască pe păcătos decât pocăinţa înaintea lui Dumnezeu şi credinţa în Hristos. Harul divin nu poate fi cumpărat – el este un dar. Luther îi sfătuia pe oameni să nu cumpere indulgenţe, ci să privească în credinţă la Răscumpărătorul răstignit. – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 105 (129)