Începutul lucrării Lui
După ce a fost botezat de Ioan, Isus S-a dus direct în pustiul Iudeei, unde a rămas patruzeci de zile, ca să Se roage şi să mediteze asupra misiunii Sale. Probabil că niciunul dintre noi, cei care parcurgem acest studiu biblic, nu am experimentat personal ce înseamnă lucrul acesta. Aici ne aflăm faţă în faţă cu o trăire de o intensitate pe care aproape că nu o putem înţelege, cu o concentrare spirituală care trece mult dincolo de experienţa noastră obişnuită, cu o căutare a apropierii de Dumnezeu care ne lasă fără cuvinte. Dar motivul explicit al acestei incursiuni în pustie a fost acela al încercării, al ispitirii (Mat. 4,1; conform cu Luca 4,2), iar ispititorul era gata să profite de orice ocazie. Folosind drept unealtă în favoarea lui foamea Mântuitorului, el a încercat cu disperare să ridice un zid de despărţire între Isus şi Tatăl Său, să întrerupă legătura lui Isus cu Dumnezeu, să distrugă această comuniune atât de strânsă.
2. Cum arată răspunsul lui Isus, aşa cum ne este el relatat în textele următoare, intensitatea comuniunii Lui cu Dumnezeu? Ce putem învăţa de aici, pentru a aplica la noi înşine?
(Mat. 4,3-10; Luca 4,3-12).
Ca să înţelegem ceea ce scrie aici, trebuie să avem în vedere statutul unic al lui Isus în cadrul Planului de Mântuire. El era Fiul fără pată al lui Dumnezeu. Venind în lume în natură omenească, El a trebuit să trăiască în toate privinţele mai presus de sfera păcatului, nu doar pentru o zi, ci
tot timpul cât a fost cu noi. A trebuit să ducă luptele pe care le ducem şi noi, să fie ispitit aşa cum suntem noi, şi totuşi să rămână fără păcat. Ar fi, prin comparaţie, ca şi cum ne-am folosi computerul timp de treizeci şi trei de ani, fără să facem nici măcar o singură greşeală, fără să fie nevoie să apăsăm nici măcar o dată pe tasta de anulare sau de ştergere; sau ca şi când am cânta la pian timp de treizeci şi trei de ani, fără să atingem măcar o clapă greşită.
Aceasta a făcut Isus. El a venit nu numai ca să ne lase un exemplu de viaţă complet lipsită de egoism, ci şi ca să moară ca Cel fără păcat şi, în felul acesta, să aducă mântuire pentru întreaga planetă. De aici şi intensitatea grijii şi a preocupării Lui, a umblării lui cu Dumnezeu; nimic nu putea fi luat în uşor, nimic lăsat la voia întâmplării. Un singur pas greşit şi totul era pierdut.
Imaginează-ţi cum trebuie să fi fost să nu fi păcătuit niciodată, nici măcar în gând, toată viaţa Lui. Aceasta înseamnă neprihănire. Gândeşte-te cât Îi datorezi lui Isus, care îţi oferă ceea ce singur nu ai putea obţine niciodată.
