Cartea Numeri: un popor călător

octombrie – noiembrie – decembrie 2009

Introducere la cartea Numeri

Cartea Numeri este… un manual pentru pelerini. Este o hartă pentru pustia acestei lumi. „În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini si călători pe pământ” (Evrei 11,13).

Poartă numele de Numeri, în principal, pentru că aminteşte două numărători sau recensăminte ale poporului Israel – una la Sinai (cap. 1) şi a doua în câmpia Moabului (cap. 26). Cartea este în parte istorică, în parte legislativă. Este cartea peregrinărilor, a războaielor, a slujbei şi… vai! a apostaziei.

Poate cel mai cunoscut pasaj al cărţii este întâmplarea cu şarpele de aramă (Num. 21,4-9) pe care o preia Domnul Isus în Ioan 3,14-17, aplicând-o la propria răstignire pentru mântuirea lumii. Alte „tipuri” care Îl prevestesc pe Hristos sunt: stânca lovită (Num. 20,7-11) şi cetăţile de scăpare (Num. 35). Una dintre lecţiile importante din cartea Numeri este că poporul lui Dumnezeu trebuie să umble prin credinţă dacă vrea să înainteze. Pentru a sublinia acest adevăr, textul relatează abateri de la această regulă şi sfârşitul lor tragic: neascultarea întregului popor (Num. 11,1), răzvrătirea lui Aaron şi a Mariei (Num. 12,1.9-10), refuzul de a intra în Ţara Promisă (Num. 14,2-3.26-30), neascultarea lui Moise (Num. 20,12), idolatria poporului (Num. 25,3.8-9). În ciuda acestor greşeli, Dumnezeu i-a purtat pe israeliţi cu credincioşie, având grijă în mod minunat de ei în cei patruzeci de ani de pribegie în pustie şi i-a făcut să ajungă în final în binecuvântata ţară a Canaanului.

Cartea Numeri… Învăţăm din ea că Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinii. Pentru a fi ordine, este important să lucrăm în echipă. Aceasta implică responsabilitate, supunere, ascultare, fiecare trebuie să-şi cunoască locul, fiecare să ştie ce are de făcut. Întotdeauna să fim gata de luptă; întotdeauna, gata de a sluji. Iar lucrarea începe cu familia, casa părintească şi apoi cuprinde tot poporul.

În centrul echipei trebuie să fie Dumnezeu; omul poate greşi, iar greşeala unuia in fluen ţează echipa în întregime.

Noul Testament preia lecţia neascultării din cartea Numeri şi o foloseşte pentru a le imprima creştinilor o viaţă de credinţă şi de deplină ascultare faţă de Domnul (Ioan 3,14; 1 Cor. 10,1-12; 2 Petru 2,15-16; Apoc. 2,14; Iuda 11).

„Peregrinarea prin pustie n-a fost poruncită numai ca o pedeapsă rostită asupra răzvrătiţilor şi cârtitorilor, ci trebuia să slujească la disciplinarea generaţiei ce avea să vină, pregătind-o pentru intrarea în Ţara Făgăduinţei.” Patriarhi şi profeţi, pag. 407

Marea învăţătură este că poporul lui Dumnezeu este mântuit pentru a servi. În Geneza vedem omul creat desăvârşit, dar ruinat prin păcat; în Exod vedem omul răscumpărat din robie; în Levitic, omul închinându-se, iar în Numeri, omul servind. Aceasta este ordinea divină: numai un suflet mântuit şi închinător este calificat pentru slujire. Şi pentru călătoria spre Canaanul ceresc.

Şi astfel îi vom putea spune cu tot curajul, oricăruia dintre semenii noştri: „Noi plecăm spre locul despre care Domnul a zis: ’Eu vi-l voi da.’ Vino cu noi şi îţi vom face bine, căci Domnul a făgăduit că va face bine lui Israel… Şi, dacă vii cu noi, te vom face să te bucuri de binele pe care ni-l va face Domnul…” (Num. 10,29,32).

Şi cu toţii vom confirma că „mâna Domnului nu S-a scurtat” (Num. 11,23).

Ciprian Iorgulescu, Şcoala de Sabat / Lucrarea Personală

Cartea Numeri: un popor călător

În cartea Exod, Domnul descrie naşterea unei naţiuni. Exodul şi Leviticul oferă detalii despre regulile şi legile care trebuiau să guverneze această naţiune. În cartea Numeri (subiectul studiilor de trimestrul acesta), ne este prezentată o altă dimensiune a existenţei acestei naţiuni, şi anume aceea a poporului lui Dumnezeu aflat în mişcare.

Însă poporul acesta nu umblă fără nicio ţintă. Israeliţii trebuie să meargă şi să ia în stăpânire o ţară care le-a fost făgăduită nu pentru sfinţenia sau bunătatea lor, ci datorită cuvintelor spuse de Dumnezeu părintelui lor, Avraam, cu câteva secole mai înainte: „Căci toată ţara pe care o vezi ţi-o voi da ţie şi seminţei tale în veac. Îţi voi face sămânţa ca pulberea pământului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pământului, şi sămânţa ta va putea să fie numărată. Scoală-te, străbate ţara în lung şi în lat, căci ţie ţi-o voi da.” (Gen. 13,15-17)

Mai există un alt aspect cu privire la această naţiune, care este legat direct de făgăduinţa amintită, şi anume acela că această naţiune avea să fie ca o armată puternică a lui Dumnezeu, o armată puternică, de nebiruit de vrăjmaşii din afară, fiindcă Domnul, Creatorul cerului şi al pământului, Se afla în mijlocul ei.

Datorită prezenţei lui Dumnezeu, israeliţii nu erau doar o armată, ci o armată sfântă şi era de aşteptat ca ei să acţioneze în consecinţă.

Din nefericire, nu aşa au stat lucrurile. Această armată puternică şi biruitoare, care se apropia de graniţele Ţării Făgăduinţei, a fost înfrântă, dar nu de canaaniţi, ci de oameni din interior. Satana ştia că, atâta timp cât israeliţii ascultau de Domnul, atâta timp cât aveau încredere în Dumnezeu şi trăiau în credinţă şi ascultare de poruncile Sale, el nu putea să se atingă de ei. Tot ce putea să facă era să îi întoarcă pe unii împotriva altora.

Şi aşa a făcut. Nu este de mirare că Ellen White ne avertizează: „Primejdia este mai mult din interior decât din afară. Piedicile în calea puterii şi a succesului vin în mai mare măsură din partea bisericii însăşi, decât din lume.” – Ellen G. White, Selected Messages, cartea 1, pag. 122.

Aşadar, ca popor călător, ca popor care doreşte să intre în Ţara Făgăduinţei, ca popor chemat de Dumnezeu, avem multe de învăţat din cartea Numeri. Avem de învăţat din modul în care Dumnezeu a organizat tabăra şi din modul în care le-a desemnat preoţilor şi leviţilor îndatoririle lor. Avem de învăţat din sărbători şi din slujbele de la Sanctuar. Avem de învăţat din nemulţumirile lor, din dorinţa lor de a se întoarce în Egipt, despre care au spus că este „o ţară unde curge lapte şi miere” (Num. 16,13). Avem de învăţat din lepra Mariei, de la cele douăsprezece iscoade, din credinţa lui Caleb, din mijlocirea lui Moise, din răzvrătirea lui Core şi chiar de la măgăriţa îndărătnică a lui Balaam. Toate acestea sunt nişte lecţii pentru noi. „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă. Nu v-a ajuns nicio ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” (1 Cor. 10,11-13). Cuvintele acestea sunt nu numai o avertizare, ci şi o făgăduinţă.

În ciuda căderilor, a amânărilor şi a pedepselor devastatoare, probabil că cea mai importantă lecţie din Numeri este aceea că Dumnezeu va împlini această făgăduinţă. Dar, dacă El o va împlini prin noi, în pofida noastră sau fără noi, este, într-adevăr, o cu totul altă problemă. Însă ea se va împlini cu certitudine.

Dacă o citim din perspectiva jertfei aduse pe cruce şi a noului legământ, cartea Numeri ne descoperă că Dumnezeu a luat deja o hotărâre în ceea ce ne priveşte. Singura întrebare care mai rămâne este aceasta: „Ce vom hotărî noi cu privire la El?”

Regretatul Frank Holbrook a slujit între 1981 şi 1990 ca director adjunct al Institutului Biblic pentru Cercetare din cadrul Conferinţei Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din Silver Spring, Maryland, SUA.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO