Credința în istoria inspirată
Iată istoria cerurilor şi a pământului, când au fost făcute. (Geneza 2:4)
Geologii susţin că au găsit în pământ dovezi că el ar fi mai vechi decât spune raportul mozaic. Au fost descoperite oase de oameni şi de animale, precum şi instrumente de război, copaci pietrificaţi etc., mult mai mari decât tot ceea ce există astăzi sau a existat în ultimele mii de ani, iar de aici se deduce că pământul a fost populat, cu mult înaintea timpului prezentat în raportul creaţiei, de o rasă de oameni cu mult superioară în statură oricărui om care trăieşte acum. Un astfel de raţionament i-a determinat pe mulţi adepţi declaraţi ai Bibliei să îmbrăţişeze poziţia că zilele creaţiei au fost perioade vaste, nedefinite.
Dar, fără istoria biblică, geologia nu poate dovedi nimic. Cei care formulează atât de încrezători concluzii pe baza descoperirilor ei nu au o concepţie adecvată despre dimensiunile oamenilor, animalelor şi copacilor de dinainte de potop şi nici despre marile schimbări produse atunci. Rămăşiţele găsite în pământ aduc într-adevăr dovezi despre nişte condiţii diferite de cele de astăzi din multe puncte de vedere, însă timpul când au existat aceste condiţii poate fi aflat numai din raportul inspirat. În istoria potopului, Inspiraţia a explicat ceea ce geologia singură n-ar fi putut niciodată să înţeleagă. În zilele lui Noe, oamenii, animalele şi copacii, unii mai mari decât cei care există astăzi, au fost îngropaţi în pământ şi păstraţi astfel ca dovadă pentru generaţiile viitoare că antediluvienii au pierit printr-un potop. Dumnezeu a plănuit ca descoperirea acestor lucruri să întărească credinţa în istoria inspirată; dar bărbaţii şi femeile, cu raţionamentul lor deşert, cad în aceeaşi greşeală ca oamenii de dinainte de potop: transformă în blestem lucrurile po care Dumnezeu li le-a dat ca o binecuvântare, printr-o greşită folosire a lor.
Unul dintre planurile lui Satana este să-i determine pe oameni să accepte fabulaţiile necredinţei, deoarece în felul acesta poate să umbrească Legea lui Dumnezeu, care în sine este foarte clară, şi să-i îndemne să se răzvrătească împotriva guvernării divine. Eforturile sale se îndreaptă în mod special împotriva poruncii a patra, pentru că ea arată atât de clar spre Dumnezeul viu, Creatorul cerurilor şi al pământului.
Se depune un efort continuu pentru a arăta că lucrarea de creaţie ar fi rezultatul unor cauze naturale; iar raţionamentul omenesc este acceptul chiar şi de creştinii declaraţi, în opoziţie cu faptele clare ale Scripturii.
Patriarhi şi profeţi, pp. 112-113
