O datorie benefică
Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.
(Matei 5:14)
O datorie financiară considerabilă înseamnă o povară apăsătoare, iar oamenii înţelepţi evită să facă datorii. Există însă o îndatorire pe care este bine să o împlinim, şi anume să aprindem flacăra cuiva. Cine a aprins vreo scânteie pe drumul vieţii tale? Pentru mine, primii au fost profesorii, care au venit în întâmpinarea nevoilor unui copil dintr-o familie destrămată. Apoi, când am devenit jurnalistă, au fost cititorii, care mi-au devenit admi ratori loiali şi prieteni, deşi pe cei mai mulţi dintre ei nu i-am văzut în viaţa mea. Ei m-au încurajat să rămân în acest domeniu atunci când îmi venea să renunţ. De asemenea, o prietenă din liceu a fost suporterul meu entuziast timp de mai bine de 60 de ani. Tuturor acestor persoane mă simt îndatora tă. Tu faţă de cine te simţi îndatorată?
Gândindu-ne la oamenii mari ai lumii, credem că sunt puternici. Totuşi unii eroi recunosc că, uneori, au experimentat o „lumină” mai slabă. De fapt, a fost vorba de întuneric în toată regula. Unii chiar au căzut în depresie. Albert Schweitzer, teolog, filosof, organist renumit, doctor şi misionar me dical, a aprins lumini în viaţa multora. El se referă la noi ca datornici: „Din când în când, lumina noastră se stinge şi este aprinsă din nou de scânteia unei alte persoane. Fiecare dintre noi avem motive să ne gândim cu deosebi tă recunoştinţă la cei care au aprins flacăra dinăuntrul nostru.” Aceia care prind înţelepciunea cuvintelor lui Schweitzer sunt asemenea unor atleţi care aleargă cu torţa maratonului, păstrând-o mereu aprinsă.
Datoria noastră este să fim asemenea unei flăcări veşnice, acel fel de lu mină pe care Isus doreşte să o vadă strălucind în noi, şi o putem avea doar dintr-o singură sursă – Dumnezeu. Prima făgăduinţă în ce priveşte lumina Sa se găseşte în cartea Geneza 1:3, care se referă la Dumnezeu ca fiind Cre atorul: „Să fie lumină! Şi a fost lumină.” Acest fir roşu al luminii străbate în treaga Scriptură, până la Apocalipsa 21:23: „Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul.” Dintre toţi purtătorii luminii, Isus este cel mai grozav. Matei 5:15,16 accentuează această idee, spunându-ne că noi suntem ase menea unor lumânări în sfeşnic. (Astfel, nu vom ascunde lumina sub obroc.) Apoi, aflăm care este responsabilitatea noastră ca purtători ai luminii: „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.”
Da, Îi suntem datori până peste cap lui Hristos, pentru că El este Lumi na. Şi, în schimb, noi putem fi purtători ai luminii împărtăşindu-L pe Isus, iar acolo unde avem ocazia, reînsufleţind luminile slabe.
BEITY KOSSICK
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
