Cred
Şi vei fi o binecuvântare.
(Geneza 12:2)
Mă rugam în taină ca Sonny să nu îşi piardă cumpătul, pentru că avusese multe experienţe dureroase în cabinetele doctorilor şi în spitale. Putea să o ia la fugă în orice moment cu o forţă nemaipomenită, dacă se simţea disperat şi ameninţat. Dar slavă Domnului, agresivitatea pe care o arăta Sonny a fost mereu îndreptată către el însuşi, nu către alţii.
Intrând în Secţia de RMN a spitalului, Sonny a început să facă ce ştie el mai bine: prieteni. S-a adresat tuturor membrilor personalului cu „prietene”, apoi a sărutat mâna unor persoane pe care nu le mai văzuse niciodată. Modul lui de a se purta era o lecţie pentru mine. Este aşa de modest şi amabil. Acesta este felul lui Sonny de a spune din inimă: „Mulţumesc că aveţi grijă de mine” Când asistenta i-a introdus acul în venă, tatăl lui Sonny şi alţii au trebuit să-l ţină strâns. I-am întors capul către mine şi am început să îi cânt: „Cu Sonny în familie, casă fericită, fericită.” Apoi am întrebat-o pe asistentă dacă are timp să îmi asculte povestea.
Cred că în urmă cu 24 de ani, la acest spital, la doar 18 luni de viaţă, a început călătoria lui Sonny – călătoria noastră – cu autismul. Venisem în Edmonton să o susţinem pe sora lui Sonny, Andrea, de 15 ani, care urma să cânte cu Orchestra Alberta Honour. În acea noapte, Sonny a făcut o criză şi l-am transportat cu ambulanţa la Spitalul Misericordia. Am stat lângă patul lui mai mult de 72 de ore. Mi-era teamă că, dacă adorm, Sonny avea să moară.
Când au venit mama, sora mea Jan şi unchiul Jess, din Oregon, eram epuizată. M-am ghemuit pe podea, la picioarele mamei, şi am adormit. Febra lui Sonny a continuat să crească şi partea dreaptă a feţei i s-a umflat.
Cu o săptămână înainte de a fi dus la spital, Sonny făcuse vaccinul împotriva oreionului, pojarului şi rubeolei. Am întrebat doctorii: „Ar putea avea oreion?” Mi s-a spus „Nu!” şi că vaccinurile sunt sigure. Am părăsit spitalul după zece zile, fără un diagnostic pentru boala lui Sonny. Am avut inspiraţia să îi spun medicului pediatru că mi se părea că Sonny nu se dezvolta normal nici înainte de acest incident. S-au făcut aranjamentele pentru o nouă evaluare, dar prognosticul pentru Sonny a fost foarte evaziv. I-am spus asistentei: „Dumnezeu a îngăduit să i se întâmple lucrul acesta lui Sonny pentru slava Lui şi pentru creşterea împărăţiei Sale.”
Viaţa lui Sonny a fost şi este o binecuvântare pentru mulţi.
Dar ce se poate spune despre mine sau despre tine? Suntem noi o binecuvântare în fiecare zi, în ciuda provocărilor cărora trebuie să le facem faţă?
DEBORAH SANDERS
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
