Cruci mici
Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: „Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor.”
(Isaia 41:13)
Nu voi uita niciodată anul 2004. În această perioadă, am fost martoră la suferinţa surorii mele, în urma căreia a şi murit, cauzată de cancer la sân. Chiar în timp ce făceam aranjamentele pentru înmormântare, fiul ei a fost implicat într-un accident de maşină şi a murit, deşi celelalte patru persoane din vehicul au avut doar răni uşoare. Am luat-o de la capăt cu aranjamentele pentru înmormântare, implicând acum nu una, ci două persoane, mamă şi fiu, înmormântaţi împreună. Toate acestea, după ce, cu exact o săptămână înainte, un verişor de-al meu şi fratele lui fuseseră omorâti chiar în fata bisericii noastre. Încă îmi răsună în minte ţipetele de groază ale mamei lor când a aflat că amândoi fiii ei erau morţi.
Începusem să cred că Diavolul îşi luase ca ţintă familia noastră şi toţi urma să murim. Eram stăpânită de o teamă de necontrolat, dar chiar în acel moment, Tatăl meu ceresc îndurător şi milostiv S-a apropiat de mine, m-a ridicat din starea în care eram şi m-a adus unde sunt astăzi.
Am învăţat că, atunci când viaţa devine mai mult decât poţi s-o suporţi, Domnul este întotdeauna acolo să te ajute. El a promis că nu va îngădui niciodată mai mult decât putem duce. Ce Mântuitor minunat avem!
Am amintiri şi dulci, şi amare legate de acel an. Primele, pe care le preţuiesc, sunt legate de felul în care Mântuitorul meu m-a salvat şi mi-a protejat familia. Amintirile mai amare se leagă şi de alegerile greşite pe care le-au făcut unii membri ai familiei mele. Cred că toţi suntem chemaţi să purtăm o cruce. Şi aceste cruci diferă în mărime şi greutate. Felul cum o porti este ceea ce contează.
În fiecare zi încerc să-mi duc crucea cu cât mai multă umilinţă şi răbdare, încrezându-mă întotdeauna în Domnul meu. Şi cred că nu există nicio rană pe acest pământ pe care Cerul să nu o poată vindeca. Mă întrebam înainte dacă nu cumva Tatăl nostru ceresc Se simte uneori copleşit de toată durerea, chinul şi tristeţea din această lume, dar Duhul Sfânt îmi reaminteşte că nimic nu este prea mult pentru Dumnezeu. El detine controlul.
Îmi doresc foarte mult să vină Isus. M-am săturat de tot chinul şi durerea pe care ni le provocăm nouă înşine şi celorlalţi. Tânjesc să-I privesc faţa minunată şi să-I mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru mine ca să fiu mântuită.
Dacă treci prin momente grele astăzi, adu-ţi aminte că nu ai ajuns încă acasă. Nu renunţa! Prinde-te de braţul Lui, care nu se schimbă. Curând, totul se va termina, vei privi înapoi şi vei gândi: Uau! A meritat într-adevăr – sunt acasă, în sfârşit!
VINELA. JOSEPH
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
