Răspunsul poporului la citirea Bibliei a fost o rugăciune lungă în care era evidențiată bunătatea lui Dumnezeu în contrast cu istoria necredincioșiei poporului. Putem observa că răspunsul seamănă mai mult cu o predică decât cu o rugăciune, deoarece aproape fiecare verset are o paralelă în Biblie.

2. Care sunt principalele subiecte pe care s-a concentrat rugăciunea la început și de ce?

Neemia 9:4-8
4. Iosua, Bani, Cadmiel, Şebania, Buni, Şerebia, Bani şi Chenani s-au suit pe scaunul leviţilor şi au strigat cu glas tare către Domnul Dumnezeul lor.
5. Şi leviţii, Iosua, Cadmiel, Bani, Haşabnia, Şerebia, Hodia, Şebania şi Petahia au zis: „Sculaţi-vă şi binecuvântaţi pe Domnul Dumnezeul vostru, din veşnicie în veşnicie! „Binecuvântat să fie Numele Tău cel slăvit, care este mai presus de orice binecuvântare şi de orice laudă!
6. Tu, Doamne, numai Tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, şi pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta.
7. Tu, Doamne Dumnezeule, ai ales pe Avram, l-ai scos din Ur din Haldeea şi i-ai pus numele Avraam.
8. Tu ai găsit inima lui credincioasă înaintea Ta, ai făcut legământ cu el şi ai făgăduit că vei da seminţei lui ţara canaaniţilor, hetiţilor, amoriţilor, fereziţilor, iebusiţilor şi ghirgasiţilor. Şi Ţi-ai ţinut cuvântul, căci eşti drept.

În prima parte a rugăciunii, poporul L-a binecuvântat pe Dumnezeu și, în special, Numele Lui. În cultura ebraică, numele nu era doar un apelativ, ci îi oferea identitate celui care îl purta. Astfel, lăudând Numelui lui Dumnezeu, noi arătăm lumii că Numele acesta este vrednic de slavă și cinste. Este Numele Creatorului universului. Rugăciunea începe cu închinare la Dumnezeul Creator ca fiind Cel care dă viaţă şi ține totul prin puterea Sa (Neemia 9:6; vezi și Coloseni 1:16,17).

Cel care a creat totul este Acela care l-a ales pe Avraam, un om care nu era mai special, dar a cărui inimă era credincioasă. Poate părea că lui Avraam i-a lipsit credința în multe ocazii, dar, când i s-a cerut să renunțe la fiul lui, el nu a ezitat (Geneza 22). El a învățat să fie credincios – nu peste noapte, ci în lunga lui umblare cu Dumnezeu. În gândirea ebraică, inima face referire la minte. Deci Avraam a dezvoltat credincioșia în gând și în faptă și Dumnezeu a văzut acest lucru.

Primele fraze ale rugăciunii s-au concentrat asupra lui Dumnezeu. Poporul și-a amintit cine este El – Dumnezeul credincios care ne-a creat, ne-a păstrat și Își împlineşte făgăduințele față de noi. Aceste lucruri ne ajută să menținem o anume perspectivă în viața noastră și să învățăm să ne încredem în El chiar și în cele mai dificile situații, când ar părea că El este departe și nu îi pasă de problemele cu care ne confruntăm.

De ce este învățătura despre Dumnezeul Creator atât de importantă în credința noastră? Ce legătură este între ea şi porunca a patra din Decalog?